Chiar dacă te-a plouat, costumul nu s-a udat! VIDEO

29 aprilie 2015 1:46   Internațional
Ultima actualizare:

Te-a prins ploaia în drum spre birou sau ai căzut într-o băltoacă în timp ce te grăbeai să nu întârzii la o ședință importantă de afaceri? De acum încolo, nu mai ai de ce să-ți faci griji.

Dacă te-ai temut ca ploia sau oceanul să nu-ți strice costumul impecabil, pe care ai dat o avere, pentru a-ți impresiona partenerii de afaceri, acum poți renunța la griji. O firmă niponă a inventat hainele de birou care nu se udă.

De pe valuri, direct la întâlnire

Quiksilver Japan a scos recent pe piață costumul pentru oamenii de afaceri pasionați de surf , care vor să petreacă mai mult timp în apă, fără să întârzie la birou din cauza timpului pierdut cu schimbatul hainelor. El se numește True Wetsuit și are trei variante: office smart, casual Friday și smoching, în funcție de ocazia pentru care este purtat.

"Este posibil să ajungi de la birou la plajă, fără să fii nevoit să-ți schimbi hainele, în acest costum impermeabil de înaltă performanță", spun cei de la Quiksilver într-un comunicat de presă. Costumul este fabricat dintr-un neopren (cauciuc sintetic impermeabil) de 2 centimetri  și costă 3.000 de dolari. El poate fi achiziționat de pe site-ul truewetsuits.jp.

Mai multe