China ia în considerare să combine vaccinurile contra Covid-19

11 aprilie 2021 13:47   Internațional
Ultima actualizare:

China ia în considerare combinarea diferitelor vaccinuri contra Covid-19 pentru a îmbunătăţi eficienţa relativ scăzută a opţiunilor sale deja existente, a declarat un oficial din sănătate de rang înalt la o conferinţă.

Autorităţile trebuie să "ia în considerare modalităţi de a rezolva problemele privind rata de eficienţă a vaccinurilor deja existente care nu este mare", a scris The Paper care îl citează pe Gao Fu, directorul Centrului pentru controlul şi prevenţia bolilor. 

Este prima dată când un expert chinez de rang înalt vorbeşte public despre eficienţa scăzută a vaccinurilor din ţară, pe măsură ce China avansează în campania sa de vaccinare în masă şi îşi exportă serurile în întreaga lume. 

China a administrat în jur de 161 de milioane de doze de când a început vaccinarea anul trecut şi îşi propune să imunizeze 40% din cei 1,4 miliarde de locuitori până în iunie, potrivit news.ro.

Mai multe