Cine e preotul care a salvat coroana de spini a Mântuitorului din incendiul de la Notre Dame
Părintele Jean-Marc Fournier, capelanul Brigăzii de Pompieri din Paris, este eroul serii de luni, după ce a salvat coroana de spini a Mântuitorului din incendiul care a distrus parțial Catedrala Notre Dame din Paris. ”Nu a arătat nicio urmă de teamă”, au dezvăluit membrii echipei de intervenție.
Părintele Fournier este același care, în urmă cu patru ani, după cel mai sângeros atentat terorist din istoria recentă a Franței, a intrat în sala de concerte de la Bataclan, s-a rugat la căpătâiul morților, le-a alinat durerea răniților și a consolat familiile victimelor.
Luni seară, la puțin timp după ce flăcările au cuprins acoperișul catedralei, părintele Fournier, ghidat de conservatorii patrimoniului, a reușit să salveze cele mai importante obiecte din tezaurul de la Notre Dame: Sfânta Coroană (coroana de spini purtată, conform tradiției, de Mântuitorul Isus Hristos în timpul patimilor răstignirii), un piron folosit la răstignire, o bucată de cruce și tunica Sfântului Ludovic.
Citește și:
Mărturia unui român aflat la incendiul de la Catedrala Notre Dame: «Starea de spirit e dezolantă»
Pompierii salvatori, împreună cu părintele Fournier, au trecut prin sacristie, mai puțin afectată de foc, pentru a ajunge la tezaur, conform jurnaliștilor de la New York Post. Sfintele relicve au fost transportate apoi sub escorta poliției în sediul primăriei Parisului și depuse într-un seif. Acestea vor fi depuse în viitorul apropiat la muzeul Luvru.
Părintele Fournier, antrenat în Afganistan
Părintele Fournier este obișnuit să acționeze sub presiune. El și-a început cariera de preot catolic în Germania, după care s-a mutat în Franța. În 2004, s-a alăturat forțelor armate și și-a petrecut șapte ani în misiuni prin diferite locuri ale lumii. În Afganistan, a supraviețuit unei ambuscade în care au fost uciși 10 soldați.
La 13 noiembrie 2015, preotul a intrat în sala de concerte de la Bataclan, la scurt timp după celmai sângeros atac terorist din istoria recentă a Franței, revendicat de Statul Islamic. Bilanțul oficial al atentatului a fost de 130 de morți și peste 400 de răniți.