Cine este noul suspect al atacului de la Berlin, căutat de poliția germană

21 decembrie 2016 18:18   Internațional
Ultima actualizare:

După ce l-au eliberat pe tânărul de 23 de ani despre care se credea inițial că ar fi fost șoferul camionului care a făcut atâtea victime în Piața de Crăciun, polițiștii germani caută acum un nou suspect. Este de origine tunisiană și se pare că ar avea legături cu extremiștii islamici.

Numele lui este Anis Amri, are 23 de ani și a venit anul acesta în Germania ca refugiat. Autoritățile au găsit câteva documente pesonale ale acestuia în portofelul pe care l-ar fi lăsat în cabina camionului, informează Daily Mail.

Forțele de securitate i-au avertizat pe cetățeni că Anis Amri ar putea fi înarmat și extrem de periculos, fiind membru al unui grup terorist. În după-amiaza zilei de miercuri, 21 decembrie, mai multe surse au precizat că suspectul s-a mai aflat sub anchetă în luna noiembrie după ce ar fi plănuit un „atac serios împotriva statului”.

Poliția a efectuat un raid asupra unui adăpost pentru imigranți din estul Germaniei, unde se crede că acesta ar locui. Este deja un recidivist, a fost recent arestat, dar a dispărut chiar înainte de a fi pus sub acuzare. Când a fost arestat, în august, purta un pașaport italian fals. Deși a fost eliberat, telefonul său mobil a fost monitorizat, dar apoi a dispărut în decembrie.

După analizarea profilului său de Facebook, s-a observat că a dat numeroase aprecieri unui grup terorist tunisian, numit Ansar al-Sharia, care ar fi ucis 22 de oameni în martie 2015 și alți 39 de turiști într-o stațiune maritimă din Sousse.

El a încercat să intre în Germania anul acesta, cerând azil, dar aplicația sa i-a fost respinsă în luna iulie. Din acest motiv, a încercat să pătrundă folosind un document fals.

Mai multe