Cine sunt talibanii și ce se va întâmpla după cucerirea Kabulului
Afganistan este, în aceste zile, poate cea mai periculoasă țară din lume, cel mai fiebinte loc de pe hartă, un stat cucerit de talibani în doar 10 zile, după ce forțele armate americane s-au retras din regiune. Duminică, a căzut și ultima redută - capitala Kabul - iar luni noul regim a anunțat că războiul s-a încheiat și a proclamat victoria.
Taliban este termenul utilizat pentru o persoană care aparține unei mișcări musulmane sunnite și fundamentaliste, răspândite în Pakistan și mai ales în Afganistan. Termenul este folosit și pentru denumirea acestei mișcări politico-religioase.
Talibanii sau „studenţii” în limba paştu, s-au grupat la începutul anilor 1990 în nordul Pakistanului, după retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Se crede că mişcarea predominant paştună a luat naştere la seminariile religioase care se ţineau în Pakistan cu ajutorul finanţării Arabiei Saudite şi unde se predica o line dură a islamului sunit.
Ce vor talibanii
Talibanii promiteau reinstaurarea securităţii şi păcii în zonele paştune din Pakistan şi Afganistan, dar şi impunerea versiunii lor austere de Şaria sau legea islamică. Studenţii au început să cucerească puterea pornind din sud-vestul Pakistanului, în septembrie 1995 capturând provincia Herat de la graniţa cu Iranul, ca în 1996 să preia controlul asupra capitalei Kabul, unde l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Burhanuddin Rabbani - unul din părinţii fondatori ale mujahedinilor care au format rezistenţa contra sovieticilor.
În 1998, talibanii controlau aproape 90% din Afganistan. Sătui de excesele mujahedinilor şi de încleştările interne, o mare parte din afgani i-au primit cu braţele deschise pe talibani. Aceştia s-au bucurat la început de o popularitate câştigată prin prisma succeselor repurtate în privinţa diminuării corupţiei, infracţionalităţii şi securizării drumurilor şi arterelor de comerţ. Dar, pe de altă parte, ei au introdus pedepsele şi execuţiile publice în acord cu şaria pentru adulteri, criminali şi hoţi. Bărbaţii au fost obligaţi să poarte barbă iar femeile burka, care le acoperă din cap până-n picioare. Totodată, erau interzise televiziunea, cinematografele,muzica iar fetele nu mai puteau merge la şcoală după 10 ani. În cei cinci ani cât s-au aflat la conducere, talibanii au fost acuzaţi de abuzuri asupra drepturilor omului şi artefactelor culturale.
Afganistan va deveni Emiratul Islamic al Afganistanului
Talibanii sunt pe punctul de a anunța că au luat controlul asupra țării, care se va numi Emiratul Islamic al Afganistanului, scrie The Guardian, preluând relatările Press Association, care citează un oficial taliban. Declarația ar urma să fie făcută de la palatul prezidențial din Kabul, care a intrat în mâinile talibanilor, după plecarea președintelui Ashraf Ghani, mai scrie Guardian.
Cine va fi viitorul președinte în Afganistan
Mullahul taliban Abdul Ghani Baradar va fi numit probabil viitor președinte al Afganistanului. Baradar este liderul insurgenților și a fost unul dintre locotenenții de încredere ai fondatorului taliban Mullah Omar. Baradar, despre care se spune că a fost unul dintre locotenenții de încredere ai fondatorului taliban Mullah Omar, a fost capturat în 2010 de forțele de securitate din orașul Karachi din sudul Pakistanului și eliberat în 2018.
Baradar a crescut în Kandahar - locul de naștere al mișcării talibane. La fel ca majoritatea afganilor, viața lui Baradar s-a schimbat radical după invazia sovietică a Afganistanului de la sfârșitul anilor 1970, transformându-l într-un insurgent.
Se spune că a luptat cot la cot alături de Mullahul Omar. Cei doi sunt fondatorii mișcării taibane la începutul anilor 1990, pe fondul haosului și corupției care au izbucnit după retragerea sovietică.
Talibanii au preluat luni controlul în Afganistan, după ce președintele Ashraf Ghani a părăsit țara și a recunoscut că insurgenții au câștigat războiul care dura de 20 de ani.
Prăbușirea uluitor de rapidă a guvernului, cu militanți care ocupă palatul prezidențial duminică noapte, a semănat frică și panică în capitală.
Mii de oameni încercau luni să scape din Kabul, de frica legilor dure islamice pe care le vor impune talibanii, cu scene de haos generate de mulțimea adunată la aeroport.
China îi recunoaște pe talibani ca fiind noua putere de la Kabul
Regimul de la Beijing a transmis că respectă „voința și alegerea” poporului afgan și speră că talibanii vor putea pune în aplicare promisiunile legate de faptul că „va asigura tranziția lină a situației din Afganistan”.
„Talibanii afgani au declarat ieri că războiul din Afganistan s-a încheiat și vor negocia înființarea unui guvern islamic deschis și incluziv și vor lua măsuri responsabile pentru a asigura siguranța cetățenilor afgani și a misiunilor externe în Afganistan”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Hua Chunying într-o conferință de presă.