CNN: Protestatarii au strigat «Jos cu preşedintele Băsescu»

16 ianuarie 2012 7:36   Internațional
Ultima actualizare:

Protestele din România au ajuns deja în presa internaţională. CNN scrie că manifestanţii au protestat împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului.

Ediţia online a postului american redă filmul manifestărilor din Piaţa Universităţii, Bucureşti, de duminică, când protestatarii s-au bătut cu jandarmii.

"Protestatarii cer înlăturarea lui Traian Băsescu de la preşedinţie şi alegeri anticipate în a patra zi de manifestări din centru Bucureştiului. Manifestări au avut loc şi în alte 18 oraşe din ţară", scrie CNN.

"Sute de oameni au protestat duminică în piaţă şi au cerut dreptate şi au condamnat guvernul pentru măsurile de austeritate luate, în contextul unui nivel de trai foarte scăzut".

"Manifestanţii au blocat traficul, au arborat steagul României, găurit în centru, simbolizând Revoluţia din 1989. Alţii aveau pancarde pe care scria: «Libertate» şi «Jos cu preşedintele Băsescu»".

CNN mai relatează şi episodul când forţele de ordine au fost nevoite să dea cu gaze lacrimogene pentru a-i linişti pe protestatari, dar şi despre faptul că revolta a început de vineri din cauza demisiei lui Raed Arafat.

Mai multe