Coco Galescu și Romeo Dunca, blocați la Polul Sud din cauza vremii nefavorabile
Alpinistul cărășean și miliardarul timișorean au fost nevoiți să rămână la baza Amundsen-Scott din cauza vremii nefavorabile. "Suntem în continuare blocați, aici la Polul Sud. Dormim de aproape trei săptămâni în cort, la -35 de grade și nu ne dorim decât să ajungem într-un loc mai călduros. Încă nu știm cu exactitate când va veni primul avion, cu care putem pleca de aici". Acesta a fost ultimul mesaj trimis de Coco Galescu pentru jurnalul online.
Au luat urma lui Amundsen
După două săptămâni de mers pe schiuri, prin ger și zăpadă, Coco Galescu și Romeo Dunca au ajuns la Polul Sud, pe 13 decembrie, alături de un echipaj norvegian, la care s-au mai alăturat temerari din Africa de Sud, Anglia și Elveția. Ultimii kilometri a fost străbătut cu ei și de Primul Ministru Norvegian, Jens Stoltenberg, care a ținut să marcheze astfel un secol de la reușita conaționalului său. "La baza de cercetare Scott-Amundsen am ciocnit un pahar de șampanie în cinstea reușitei noastre și la aniversarea a 100 de ani de la cucerirea Polului Sud", a transmis Galescu.
Din echipajul norvegian cu care Coco Galescu și Romeu Dunca au călătorit a făcut parte și legendarul Vegard Ulvang, considerat unul din cei mai mari schior din Norvegia. Ulvang, în vârstă de 48 de ani, a fost de trei ori campion Olimpic la schi fond, cucerind și două medalii de argint și un bronz.
Din păcate, din cauza ceții și a vântului, avionul care urma să îi transporte către baza Union Glacer din Artactica, românii au pierdut toate celelate legături aeriene care să îi ducă în țară în timp util.