Colegul de apartament dădea mereu buzna în camera lui. Bileţelul pe care i l-a lăsat te va amuza

23 martie 2015 11:38   Internațional
Ultima actualizare:

Oricine care a avut colegi de apartament ştie cât de important e să ai propriul spaţiu.

Aşa că atunci când un tânăr s-a săturat de colegul care îi dădea mereu buzna în dormitor, el i-a lăsat un bileţel sarcastic, potrivit metro.co.uk. 

În el, tânărul descrie mai multe situaţii şi reacţia pe care colegul de apartament ar trebui să o aibă în fiecare caz. 

"Brian, se pare că singura mea cerinţă («te rog, lasă-mă să dorm») nu e destul de clară, aşa că am făcut un tabel simplu care te poate ajuta dacă ai nelămuriri. Mai ales noaptea".

Lista începe destul de simplu: "Dorm - nu intri în camera mea".

"Nu ştii dacă dorm şi vrei să verifici - nu intri în camera mea"

Apoi cererile devin mai specifice: "Ai luat droguri şi vrei să intri în camera mea - nu intri în camera mea". 

"Ai văzut un clip amzat şi vrei să mi-l arăţi - nu intri în camera mea, îl trimiţi pe Facebook". 

"A început al treilea război mondial - nu îmi pasă, nu intri în camera mea". 

"Tu sau unul dintre prietenii tăi vrea să se distreze cu mine - îmi pare rău, sunt straight, nici măcar nu atingi uşa". 

"Vrei să îmi faci curat în cameră - mulţumesc, dar mă ocup eu"

"Putin a legalizat căsătoriile gay - minunat! în sfârşit! dar nu intri în camera mea". 

"Nu sunt acasă - nici nu te gândeşti să intri în camera mea". 

Ultimul punct de pe lista tânărului îi spune colegului de apartment când are voie să intre în camera lui: "Sunt acasă, e zi, ai ciocănit la uşă şi eu am spus «Da, intră» - poţi să intri în camera mea". 

Mai multe