Controverse la Roma. Ce spun turiștii despre introducerea taxei de 2 euro pentru Fontana di Trevi: „Ar trebui să fie…”
Taxa obligatorie pentru turiștii care vizitează faimoasa Fontana di Trevi, introdusă la începutul acestui an, stârnește controverse la Roma. Unii vizitatori apreciază măsura autorităților, însă mulți o resping categoric.
Începând cu luna ianuarie, turiștii plătesc 2 euro dacă doresc să respecte tradiția de a arunca o monedă în apele celebrului monument.
Taxa se aplică vizitelor de o zi, între orele 11:30 și 22:00 în zilele lucrătoare și între orele 9:00 și 22:00 în weekend, informează „The Guardian”.
Scopul măsurii este de a limita turismul excesiv și de a proteja integritatea structurală a Fontanei di Trevi. În același timp, taxa va aduce anual aproximativ 6,5 milioane de euro la bugetul local, fonduri care vor fi folosite pentru întreținerea și restaurarea monumentelor din Roma.
Ce spun turiștii despre această măsură
Părerile turiștilor despre această taxă sunt împărțite.
Teresa Romero, care și-a sărbătorit la Roma o zi de naștere importantă, a declarat că unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut când a ajuns în capitala Italiei a fost să arunce o monedă în apele capodoperei baroce. Ea consideră că măsura este binevenită pentru protejarea monumentului: „Cred că este normal, iar 2 euro nu înseamnă nimic - prețul unei cafele… Cel mai important este să păstrăm istoria”, a spus ea.
Pe de altă parte, Irma Pavitashvili, o turistă din Georgia, s-a declarat nemulțumită când i s-a cerut să plătească cei 2 euro: „Acest lucru nu este deloc corect. Fântâna ar trebui să fie pentru toată lumea”, a precizat aceasta. Alma Peterson, o turistă din Statele Unite, a fost de aceeași părere: „Nu este corect să taxezi oamenii – asta e istorie, ar trebui să fie gratuit”, a declarat femeia.
Fontana di Trevi nu este singurul monument istoric din Italia pentru care turiștii trebuie să plătească o taxă. De exemplu, din 2023, vizitatorii plătesc 5 euro pentru a intra în Panteon, celebrul edificiu construit de împăratul roman Hadrian.
Totodată, cei care ajung pentru o zi în Veneția trebuie să achite o taxă pentru accesul în oraș în timpul sezonului de vârf, iar din decembrie, vizitatorii care doresc să intre în curtea din Verona, asociată cu piesa lui Shakespeare, „Romeo și Julieta”, trebuie să plătească, de asemenea, bilet.