Copiii ăştia au aproape 100 de kilograme

16 aprilie 2015 21:39   Internațional
Ultima actualizare:

Sunt doar nişte copii, însă împreună cântăresc cam cât un adult.

Surorile Yogita, de 5 ani, şi Anisha, de 3 ani, precum şi fratele lor Harsh, de 18 luni, din Gurjarat, India, sunt printre cei mai obezi copii din lume. Cei trei cântăresc 48 kg, 34 kg, respectiv 15 kg, iar mâncarea pe care o consumă într-o săptămână ar putea hrăni o familie întreagă timp de o lună. Mesele lor includ 12 banane, 3 litri de lapte, 17 lipii, 10 pungi de chipsuri şi 5 pachete de biscuiţi. Cei trei grăsuni au un apetit peste măsură, iar părinţii fac orice să le intre în voie.

Mai multe