Copiii din industria blugilor. Micuţii muncesc la foc continuu

1 decembrie 2015 22:55   Internațional
Ultima actualizare:

Te-ai uitat vreodată pe eticheta blugilor tăi „de firmă”, să vezi unde au fost făcuţi? Dacă scrie “Made in Bangladesh”, e posibil să fi fost lucraţi de un copil de 5 ani.

Peste 7.000 de făbricuţe la negru, care folosesc copiii ca mână de lucru ieftină, funcţionează pe teritoriul Bangladeshului. Cu greu străinii pot pătrunde în halele imense, unde copiii muncesc la foc continuu şi maşinile de cusut nu se opresc nici o secundă din lucru.

Aici, micuţii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani dorm pe jos, mănâncă un terci indigest bâzâit de muşte şi îşi fac nevoile într-o gaură spre subsol. Lucrează la foc continuu pentru un salariu de 1,20 lei pe zi şi îşi întreţin familia din banii aceştia. Aici toată lumea munceşte 24 de ore din 24 şi nu are liber decât 8 ore pe săptămână.

Copiii de 5 şi 8 ani cos etichete şi cară maldăre de blugi, care apoi sunt atent împachetaţi de femei. Plata e mizerabilă, dar... nu mori de foame. Micuţii muncesc în clădiri ce stau să pice şi se bat pe cele 15 maşini de cusut, pentru că numai aşa primesc cei 800 de taka Bangladeshi (peste 62 de lei) la finele lunii. Exporturile de haine din Bangladesh se cifrează la 25 miliarde $ anual.

Mai multe