Copiii mafiotului El Chapo s-au făcut asistenți sociali pe timpul epidemiei

6 mai 2020 21:14   Internațional
Ultima actualizare:

Vestitul Joaquin Guzman zis şi ”El Chapo” (63 de ani), şeful cartelului Sinaloa din regiunea mexicană cu acelaşi nume, este închis în penitenciarul ADX Florence, din Florence, Colorado, SUA, din 2019. Însă copiii lui continuă să facă legea. Mai nou, s-au transformat în îngeri păzitori pe timp de epidemie.

Străzile din Culiacan, capitala statului Sinaloa, sunt pline de patrulele înarmate conduse de fiii lui El Chapo Ivan Archivaldo şi Jesus Alfredo Guzman. Acestea au grijă ca lumea să nu iasă din case după ora 22.00, să evite aglomeraţiile şi să respecte regulile privind răspândirea noului coronavirus. În Mexic, au fost înregistrate peste 2.500 de decese din cauza noului coronavirus şi peste 26.000 de oameni au fost contaminaţi. Într-o singură zi sunt raportate 1.120 de noi cazuri, din cauză că măsurile adoptate de autorităţi nu sunt suficient de ferme.

Însuşi preşedintele Mexicului, Lopez Obrador, a făcut o declaraţie publică la 20 aprilie 2020 prin care le-a cerut mafioţilor să nu le mai dea de mâncare săracilor, să nu le mai asigure transport şi asistenţă medicală pentru că aceste lucruri intră în atribuţiile statului mexican. Schimbarea de imagine a mafioţilor vine la scurt timp după ce în luna martie a fost înregistrat un record absolut la capitolul victime ale luptelor de stradă: peste 2.500 de morţi.

Ivan Archivaldo însuşi se plimbă într-un Jeep dotat cu armament greu pe străzile din Culiacan şi strigă în difuzoare: ”După ora 22.00, toată lumea trebuie să stea în case din cauza epidemiei de coronavirus. Cine nu respectă asta va fi pedepsit”. Mafioţii au postat pe reţelele sociale înregistrări în care arată că nu glumesc: bat la fundul gol un bărbat şi biciuiesc un altul care şi-ar fi violat o vecină. Alejandrina Guzman, fiica lui El Chapo, care are cel puţin patru soţii şi cel puţin 10 copii, se ocupă de partea umanitară a crizei. Ea a cumpărat nenumărate provizii pentru bătrâni, persoanele cu dizabilităţi şi familiile sărace. Mâncarea e ambalată în cutii de carton pe care a fost tipărit chipul lui El Chapo. Practic, statul mexican nu poate face faţă concurenţei mafioţilor la capitolul ajutor umanitar pentru că, la averea estimată a lui El Chapo, de peste 4 miliarde de dolari, copiii lui cheltuiesc săptămânal pe ajutoare peste 3 milioane de dolari. Statul mexican Sinaloa are o populaţie de 3,3 milioane de locuitori.

«El Chapo», deținutul imposibil de ţinut în închisoare

Joaquin Archivaldo Guzman Loera, poreclit ”El Chapo” din cauza staturii lui de doar 1,68 metri, conduce de la începutul anilor 1980 cartelul mexican Sinaloa. S-a născut la 4 aprilie 1957 în La Tuna, Mexic, şi are o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari. El a fost arestat pentru prima oară în 1993, în Guatemala şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crimă şi trafic de droguri. La 19 ianuarie 2001, scapă din penitenciarul federal mexican, mituind şi ameninţând gardienii. Este arestat abia în 2014, în Mexic, dar evadează printr-un tunel săpat de susţinătorii lui, în 2015. Este încolţit în 2016 şi în 2017 este extrădat în SUA. E condamnat la închisoare pe viaţă şi trimis din 2019 la penitenciarul ADX Florence, din Florence, Colorado. El Chapo este considerat cel mai periculos mafiot din lume. Recompensa pusă pe capul lui în 2014 a fost de 8,8 milioane de dolari şi după evadare ajunsese la 10 milioane de dolari. Mafiotul mexican a îndrăznit să pună o recompensă de 20 de milioane de dolari pe capul actualului preşedinte american, atunci când Donald Trump a făcut presiuni la adresa Mexicului privind extrădarea lui.

Mai multe