Coronavirus China: Numărul deceselor a crescut la 492! O navă de croazieră este în carantină

5 februarie 2020 7:56   Internațional
Ultima actualizare:

Este stare de alertă pe tot globul, după ce un virus apărut în Wuhan, China, s-a răspândit rapid și a început să facă victime. Coronavirusul a provocat numeroase decese, iar bilanțul crește dramatic pe zi ce trece. 492 de persoane din întreaga lume, majoritatea din China, au murit.

 Peste 24,500 de oameni din 25 de ţări au fost infectaţi cu coronavirusul apărut la sfârșitul lui 2019. În China, aproape 60 de milioane de oameni sunt vizaţi de restricţii de circulaţie, iar în trei oraşe, numărul cazurilor de îmbolnăvire a depăşit 1.000, relatează news.ro.

Coronavirusul a apărut în oraşul Wuhan, capitala provinciei Hubei, în luna decembrie. Acum, în afară de Wuhan, unde numărul cazurilor de îmbolnăvire este de ordinul miilor, şi în alte două oraşe, numărul acestora a trecut de 1.000. În prezent, în Wuhan sunt 8,351 de cazuri, inclusiv 362 de decese, în Huanggang - 1,645 de cazuri, inclusiv 25 de decese, iar în Xiaogan - 1,462 de cazuri, inclusiv 18 de decese.

O navă cu 3.700 de oameni este în carantină, după ce un pasager a fost infectat cu coronavirus

O navă de croazieră cu 3.700 de pasageri este în carantină în portul nipon Yokohama, după ce un pasager care a părăsit nava a fost detectat pozitiv la coronavirus. Între timp, alte 10 persoane de la bordul navei au fost depistate ca fiind contaminate.

În Australia, în statul  Queensland a fost confirmat al treilea caz de infectare cu coronavirus, cazurile la nivel naţional ajungând astfel la 13. 

În China, oamenii care mor în urma coronavirusului sunt incinerați rapid

 Victimele care au murit din cauza coronavirusului în Wuhan, China, sunt incinerate cât mai repede, fără a avea parte de o slujbă și o ceremonie funerară normală. Guvernul chinez a interzis înmormântările și alte activități care au legătură cu acestea, după ce numărul deceselor a început să crească alarmant.

Potrivit noilor reguli impuse de Comisia Națională de Sănătate din China, atunci când o persoană infectată moare în urma complicațiilor, medicii și toți angajații din respectiva clinică sunt obligați să se dezinfecteze imediat. Cadavrul este izolat și nimeni nu mai are voie să intre în contact cu el. Doctorii sunt cei care emit un certificat de deces pentru a anunțat familia victimei care a murit din cauza cornoavirusului. Apoi, victima va fi incinerată de către o firmă funerară, însă familia nu are voie să ia parte la acest proces. 

Citește și

Coronavirus. Lumea este în alertă: zboruri anulate, străini extrași din China

Epidemia de coronavirus. China, în criză de măști. Rusia deportează străinii infectați. Cinci români, izolaţi la domiciliu

Mai multe