Crimă oribilă în Paris. Atacatorul, suspectat că ar fi membru ISIS
Un bărbat care a afirmat că ar avea legătură cu gruparea teroristă Statul Islamic a ucis un polițist prin înjunghere chiar în dreptul locuinței unde acesta din urmă locuia. Incidentul s-a petrecut după ce atacatorul i-a ținut ostatici pe soți și copilul polițistului.
Au fost momente de groază în suburbia Magnanville din Paris luni, 13 iunie. Un bărbat a luat sub asediu locuința unui polițist, ținându-i ostatici pe soția și fiul acestuia, relatează TheGuardian.com. martorii au afirmat că atacatorul este de fapt un vecin al ofițerului ucis și chiar a fost auzit strgând „Allahu akbar” înainte de a-l înjunghia pe polițist chiar pe domeniul proprietății lui.
Victima se numea Jean-Baptiste Salvaing, avea 42 de ani și se pare că purta haine civile atunci când s-a petrecut tragedia. Polițiștii au încercat să negocieze cu criminalul înainte ca lucrurile să degenereze, încercuind casa. A avut loc apoi un schimb de focuri în urma căruia atacatorul și-a pierdut viața, dar când forțele de ordine au pătruns în casă, și soția polițistului era moartă. Băiețelul lor, de doar trei ani, era în stare de șoc, nu era rănit, dar a fost dus pentru a i se oferi îngrijiri medicale.
Președintele Franței, François Hollande, a declarat ca va susține în cursul zilei de azi, 14 iunie, un miting la palatul prezidențial pentru a se face lumină în acest caz, descriind tragedia din Paris drept un „act odios”.
S-a găsit și identitatea criminalului. Numele lui era Larossi Abballa, având 25 de ani, potrivit DailyMAil.co.uk. În 2013 el a fost acuzat că a colaborat cu o grupare jihadistă de origine pakistaneză.