Cum a ajuns un puști de 11 ani să tundă peluza de la Casa Albă

18 septembrie 2017 13:21   Internațional
Ultima actualizare:

Îl cheamă Frank Giaccio, are 11 ani şi recent şi-a îndeplinit cea mai arzătoare dorinţă, aceea de a tunde gazonul de la Casa Albă.

Puştiul i-a trimis o scrisoare lui Donald Trump (71 de ani) în care spune că-l admiră, că şi el are simţ antreprenorial şi că ar fi o “onoare” pentru el să tundă gratis gazonul din faţa Casei Albe.

Scrisoarea a ajuns în mâinile unei purtătoare de cuvânt de la Casa Albă, în luna august, scrie The Sun.

Zilele trecute, puştiul a fost chemat la Casa Albă pentru a-şi îndeplini visul. Îmbrăcat lejer, cu mănuşi, ochelari de protecţie la ochi şi un zâmbet larg pe faţă, Frank s-a plimbat de colo-colo cu maşina de tuns prin celebra “Grădina a Trandafirilor” de la Casa Albă.

Nu doar că şi-a îndeplinit visul, dar a avut parte şi de o vizită surpriză. Donald Trump şi-a făcut apariţia şi l-a felicitat pe băiat, spunându-i că se descurcă de minune.

Cei doi au bătut palma, s-au fotografiat, apoi Frank şi-a văzut mai departe de treabă. Puştiul a declarat că această zi este pe cale să devină ”cea mai frumoasă zi din viaţa” sa.

Mai multe