Cum a pus regina Elisabeta a II-a piciorul în prag în scandalul dintre Meghan Markle şi tatăl său
Povestea vieţii tumultoase de familie a ducesei de Sussex s-a aflat în paginile publicaţiilor din întrega lume şi a creionat o relaţie toxică între membrii acesteia, dar şi o situaţie din care nimeni nu poate ieşi învingător. Se pare că regina Elisabeta nu a rămas indiferentă faţă de suferinţa soţiei prinţului Harry şi a dorit să se implice pentru a pune capăt pentru totdeauna scandalului mediatic.
Afirmaţiile revoltătoare ale surorii vitrege, dar şi dorinţa exagerată a tatălui ducesei de a se afla în centrul atenţiei reporterilor au transformat ultimele luni ale ducesei de Sussex într-un coşmar.
Potrivit publicaţiei Vanity Fair, membrii Casei Regale a Marii Britanii doresc să evite o altă poveste mincinoasă provenită din partea tatălui lui Meghan Markle sau a surorii vitrege a acesteia, aşa că însăşi regina a decis să ia atitudine. "Regina era îngrijorată de faptul că întreaga poveste scapă de sub control şi că totul va deveni mult mai rău. Palatul Buckingham dorea să facă ceva propriu-zis pentru ca situaţia să se amelioreze. Angajaţii care se ocupau de gestionarea situaţiei aveau oridine stricte de la regina în acest sens", se arată într-un articol apărut în Vanity Fair.
Din nefericire, dorinţa reginei nu a fost împlinită, căci a întâlnit opoziţie chiar din partea lui Meghan Markle care era de părere că poate manageria situaţia fără implicarea unor alte persoane din exterior. "Nu voia să încurajeze implicarea celor din exterior şi credea că poate gestiona scandalul de una singură, rezolvând divergenţele cu propria familie", a dezvăluit o sursă Vanity Fair, potrivit marieclaire.co.uk. "A existat multă tenisiune între Palatul Buckingham şi Palatul Kensington, dar nimeni nu a îndrăznit să se implice fără acordul lui Meghan, căci, în cele din urmă este vorba despre membrii familei sale", mărturiseşte aceiaşi sursă.
Viaţa reală nu este precum cea creionată în poveşti şi, în ciuda faptului că Meghan Markle a avut parte de o nuntă de vis, cu cel care i-a furat inima, porblemele care i-au creat bătăi de cap cu puţin înainte de a spune da încă există. Tatăl său continuă să facă afirmaţii revoltătoare la adresa propriei fiice, dar şi a întregii Case Regale, în timp ce sora vitregă a lui Meghan declară nonşalant, ori de câte ori are ocazia, că aceasta este doar o ipocrită care a uitat de adevarata ei familie la scurt timp după ce a devenit membru oficial al Casei Regale.
Tatăl lui Meghan Markle face acuzaţii grave la adresa propriei fiice
Thomas Markle şi-a atacat de nenumărate ori fiica, spunând că nu ar fi ajuns să fie ducesă dacă el nu i-ar fi oferit educaţia corespunzătoare. El a afirmat că este profund deranjat de gradul de superioritate pe care Meghan îl afişează de când a devenit membru al Casei Regale a Marii Britanii. “Refuz să tac. Cel mai mult mă enervează gradul de superioritate al lui Meghan. Ar fi nimic fără mine. Eu am făcut-o ducesa care este astăzi. Tot ceea ce este Meghan, eu am făcut-o”, a ţinut să sublinieze bărbatul, care a luat bani de la paparazzi pentru câteva fotografii cu doar câteva zile înainte de nunta regală