Cum a răspuns Donald Trump la atacul dur lansat de Meryl Streep la Globurile de Aur

9 ianuarie 2017 13:22   Internațional
Ultima actualizare:

Donald Trump n-a rămas dator după atacul dur al lui Meryl Streep de la Globurile de Aur 2017. Acuzat că are ”instinctul de a umili” și că instigă la violență prin comportamentul lui, președintele ales al Statelor Unite a declarat că nu se putea aștepta la altceva din partea ”susținătorilor” lui Hillary Clinton.

Președintele ales la SUA a răspuns într-un interviu pentru New York Times la atacul lansat de actrița Meryl Streep la decernarea Globurilor de Aur 2017. Donald Trump a expediat scurt problema, susținând că nu a urmărit înregistrarea și insistând că era de așteptat un asemenea discurs din partea cuiva care a fost de partea contracandidatului său în alegerile din noiembrie 2016.

”Nu mă surprinde că liberalii ăștia din industria filmului se iau de mine”, a spus Trump, adăugând că nu duce lipsă de figuri proeminente pentru ceremonia de învestitură, care va avea loc la 20 ianuarie. Asta în contextul în care numeroase celebrități au anunțat că nu vor participa la evenimentul care va face din Trump al 45-lea președinte american.

Meryl Streep (67 de ani) a oferit cel mai puternic moment de la decernarea Globurilor de Aur. Onorată pentru întreaga carieră, actrița a ținut un discurs tulburător, în care a făcut referire, fără să-l numească, la președintele ales al SUA, Donald Trump.

”A fost o prestație artistică anul acesta care m-a copleșit. Mi-a strâns inima ca-ntr-un clește. Nu pentru că a fost bună. N-a fost nimic bun acolo. Dar a fost eficientă și și-a făcut treaba. I-a făcut pe spectatori să râdă cu toată gura. Este vorba despre momentul în care persoana care vrea să ocupe cea mai respectată funcție din această țară a imitat un reporter cu handicap fizic, pe cineva care nu avea cum să riposteze. Scena aceea mi-a frânt inima. Nu-mi pot scoate nici acum din minte imaginile acelea pentru că nu erau dintr-un film. Erau din viața reală”, a spus Streep pe scenă, vizibil emoționată.

Mai multe