Cum era tratată ciuma în Evul Mediu. 7 „remedii” folosite contra „morții negre”

Epidemia de ciumă din secolul al XIV-lea, între anii 1346 şi 1353, a omorât între 75 şi 200 de milioane de oameni, adică 30-60% din populaţia totală a Europei de la acea vreme. Valuri de astfel de epidemii au însoțit toată perioada medievală, inclusiv în Țările Române, unde cea mai teribilă epidemie a fost cea de ciumă din 1813, botezată „Ciuma lui Caragea” după numele domnitorului abia înscăunat al Munteniei care a secerat aproape 90.000 de vieți. Nu degeaba ciuma a primit denumirea de „Moartea neagră” sau, la noi, de „buba neagră”. Și în acele timpuri existau încercări de tratament care, azi, pot părea absolut ciudate și primitive.

Ciuma este declanşată de bacteria numită Yersinia pestis, iar cercetătorii susţin că aceasta a ajuns în Europa din Asia centrală, cu ajutorul rutelor comerciale. Nefericiţii care au fost afectaţi mureau de obicei după câteva zile, conform descopera.ro.. Simptomele ciumei erau teribile: febră mare, vărsături servere, sângerarea plămânilor şi ganglioni limfatici care apăreau pe corpul victimelor. Aceste vremuri disperate au cerut măsuri disperate, printre care şapte tratamente despre care se credea că pot opri această bacterie din a distruge întregul organism. Este lesne de înţeles că acestea nu funcţionau, dar acest lucru nu îi împiedica pe oameni să le aplice, din disperare.