Cum i-a înfuriat președintele turc pe marii lideri mondiali. De ce riscă Turcia excluderea din NATO
Lovitura de stat eșuată din Turcia nu a trecut neobservată de comunitatea internațională și riscă să aibă în continuare ecorui foarte puternice în funcție de deciziile președintelui turc.
Cei mai importanți lideri ai lumii s-au arătat foarte ostili față de posibila decizie a lui Erdogan de a reintroduce pedeapsa capitală după lovitura de stat.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel a avertizat Turcia că reintroducerea acestei legi considerate nedemocratice îi va înlătura orice șansă de a adera la Uniunea Europeană. Totodată, alți lideri ai lumii au pus chiar problema excluderii Turciei din NATO dacă decizia lui Erdogan va fi pusă-n aplicare, după cum relatează DailyMail.co.uk.
Peste 6.000 de persoane - militari, miniștri - au fost arestați sub suspiciunea participării sau organizării loviturii de stat care a cauzat 294 de morți și 1.400 de răniți.
Germania: "Turcia nu poate adera la UE dacă reintroduce pedeapsa capitală"
Imediat după ce guvernul turc a recăpătat controlul asupra țării, au fost lansate declarații prin care se dorește pedepsirea cât mai aspră a rebelilor. Mulțimea de oameni care a ieșit în acea noapte pe străzile capitalei Ankara a scandat reintroducere pedepsei cu moartea pentru cei responsabili de zdruncinarea ordinii politice. Președintele Tayyip Erdogan a afirmat că nu va ignora această cerere a poporului.
Decizia i-ar putea însă limita complet șansele de a intra în Uniunea Europeană pentru că aceasta este, după cum a fost mereu menționat de liderii europeni, "o comunitate a valorilor", iar pedeapsa capitală contrazice principiile democratice ale Europei.
Deocamdată, Germania și alte state din UE urmăresc evoluția situației interne din Turcia cu privire la această lege, dar poziția Uniuii Europene este cât se poate de clară. Imediat după ce lovitura de stat a eșuat, civilii care au ieșit în stradă și-au exprimat un comportament răzbunător față de militarii rebeli. Atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite doresc o Turcie stabilă din punct de vedere politic.
Washingtonul colaborează cu guvernul turc, ales democratic, pentru a lupta împotriva Statului Islamic în Irak și Siria. În plus, Turcia este un pilon important în "filtrarea" refugiaților care pătrund pe continentul european.