Cum i-au dezamăgit Harry și William pe britanici de ziua comemorării eroilor

12 noiembrie 2017 10:41   Internațional
Ultima actualizare:

Casa Regală a Marii Britanii i-a comemorat pe eroii căzuți la datorie în timpul Primului Război Mondial. Cu această ocazie, prințul Filip și-a făcut apariția public pentru prima dată de când a decis să renunțe la îndatoririle sale și să se retragă. Marii absenți au fost Ducele de Cambridge, prințul William și fratele acestuia, Harry. Ei nu au putut participa la ceremonie pentru că au decis să fie prezenți la meciurile echipelor de rugby pe care le dețin.

Regina Elisabeta a II-a a fost cea care i-a condus pe membrii Casei Regale la ceremonia desfășurată în onoarea soldaților decedați pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial. Membrii familiei au fost însoțiți și de primul ministru Theresa May la ceremonia care a avut loc pe 11 noiembrie la Albert Hall în Londra. Evenimentul, prezentat de Huw Edwards a inclus reprezentații muzicale susținute de Emeli Sande și Tom Odell. În ciuda anvergurii evenimentelor, Harry și William nu au fost prezenți pentru că au avut de îndeplinit alte îndatoriri, potrivit dailymail.co.uk. Ducele de Cambridge și-a petrecut ziua în Cardiff, la meciul de rugby dintre Wales și Australia, el fiind patronul celei dintâi echipe, iar Harry a participat la meciul dintre Anglia și Argentina, jucat în orașul Twickenham. Deși absența lui William și a lui Harry a fost criticată de către unii, sursele Casei Regale au subliniat faptul că ei au fost nevoiți să participe la meciuri și nu au făcut acest lucru pentru a se distra dat fiind faptul că ambii sunt deținătorii cluburilor de rugby respective. 

Înainte de începerea meciului dintre Anglia și Argentina, Harry s-a întâlnit cu președintele Ligii de Rugby din Londra, John Spencer, apoi a avut o întrevedere cu voluntarii organizației Commonwealth War Grave Commission. Harry a acordat jucătorilor medalii la sfârșitul meciului. La rândul său, William s-a întâlnit cu reprezentanții unei organizații caritabile din Welsh. 

Ducele de Cambridege a avut o săptămână foarte încărcată, iar acum câteva zile în urmă a ținut un discurs dedicat veteranilor la Muzeul Imperial din Londra. Prințul Charles va depune o coroană de flori cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial în locul reginei suverane . pentru prima dată în istorie de la urcarea pe tron a Elisabetei, în 1952, coroana de flori va fi depusă de altcineva, și nu de ea. 

Mai multe