Cum l-a umilit Stalin pe Mao, în 1949, la Moscova
În decembrie 1949, liderul Chinei, Mao Zedung, a efectuat prima sa vizită oficială la Moscova. Harrison Salisbury, un reputat jurnalist de la New York Times, câștigător al premiului Pulizer, a rememorat starea de spirit ce i-a cuprins pe liderii sovietici în lunile premergătoare vizitei lui Mao.
La mijlocul anului 1945, China și Japonia erau în plin război. Ambele tabere se așteptau ca războiul să mai continue încă un an, cel puțin. Dar Japonia a capitulat dupa cele două bombe atomice lansate de americani și după atacul sovieticilor din Manciuria, care au denunțat pactul de neagresiune cu Japonia. În conformitate cu prevederile înţelegerilor de la Cairo din 1943, Maniciuria, Taiwanul şi Insulele Pescadores au fost retrocedate Chinei, dar Insulele Ryukyu au rămas în posesiunea Japoniei.
Contextul vizitei lui Mao era unul extrem de încărcat
În 1945, China termina în mod oficial războiul ca o mare putere militară, dar era de fapt o naţiune cu o economie distrusă şi în pragul declanşării războiului civil. Economia era sleită de nevoile militare ale unui război lung şi costisitor, de luptele interne, inflaţia explosivă, speculă şi de corupţia naţionaliştilor.
Situaţia a fost complicată de prevederile Conferinţei de la Yalta din februarie 1945, care au adus trupele sovietice în Manciuria. Deşi chinezii nu au fost prezenţi la discuţiile de la Yalta, ei au fost totuşi consultaţi în toate problemele care îi priveau. Chinezii au fost de acord ca sovieticii să atace în Manciuria, considerându-se că URSS-ul va avea relaţii doar cu guvernul naţionalist.
După război, cum înţelegerile de la Yalta prevedea că Manciuria intra în sfera de influenţă sovietică, sovieticii au demontat şi transportat în ţară mai mult de jumate din echipamentele industriale lăsate aici de japonezi. Prezenţa sovieticilor în China de nord-est le-a permis comuniştilor locali să se întărească cu echipamentul militar rămas de la japonezii care se predaseră. Problemele reabilitării zonelor care fuseseră ocupate de japonezi şi reconstruirii unei naţiuni răvăşite de un război prelungit păreau imposibil de rezolvat.
Simultan cu războiul dus împotriva Japoniei, China era măcinată și de război civil. Pe plan intern se ducea o luptă aprigă între comuniștii lui Mao Zedung și naționaliștii generalului Chiang Kai-shek. Câștig de cauza au avut comuniștii lui Mao iar, la primul conclav de la Beijing, Mao s-a distanțat de ideologia lui Stalin.
Așa că Mao urma să fie primit, la Moscova, în 1949, cu foarte multă răceală. În presă nici nu a apărut numele Chinei, darămite să fie date detalii cu privire la această întrevedere. Pe 6 decembrie, Mao s-a îmbarcat într-un tren cu destinația Moscova. Temându-se de un eventual atac din partea naționaliștilor, Mao a călătorit într-un vagon blindat iar calea ferată era păzită de santinele.
Atunci când Mao a ajuns în Shenyang, unul dintre cele mai mari orașe din nord-estul Chinei, liderul chinez a coborât din tren ca să vadă dacă sunt afișe cu chipul său lipite prin oraș. A rămas șocat atunci când a văzut că străzile erau împânzite cu afișe ce îl înfățișau pe Stalin. Așa că a ordonat decuplarea din garnitura de tren a vagonului cu cadouri pentru liderul sovietic.
Mao a descins în Moscova pe 16 decembrie. Dar, a fost tratat precum liderul unei țări de mâna a patra, și nu așa cun se aștepta, adică precum un mare revoluționar care a adus pe orbita comunismului una dintre cele mai importante națiuni ale planetei.
Mao a fost întâmpinat, în gară, de Molotov și de Nikolai Bulganin, doi membri de vază din Politburo. Sovieticii s-au purtat cu Mao cu foarte multă răceală: nu au vrut să mănânce și nici să bea apă la masă cu acesta, nu l-au condus la reședință și, oricum, nimeni nu a organizat vreo masă festivă în cinstea sa.
Liderul Chinei a așteptat 4 zile pentru a fi primit de Stalin. Încet-încet, începea să vadă care este locul său în constelația lui Stalin, adevăratul univers comunist. La un moment dat, pe Mao îl cuprinsese paranoia și, convins fiind că spionii sovietici îi plantaseră microfoane în cameră, a început să urle cât îl țineau plămânii: "Am venit aici să fac mai mult decât să mănânc și să merg la baie!"
Cum l-au interceptat sovieticii pe Mao
Un experiment top secret derulat de sovietici a fost scos la iveală după ce o serie de documente ținute bine ascunse au fost scoase, recent, la iveală. Se pare că spionii din timpul regimului stalinist l-au studiat pe Mao în detaliu și i-au analizat inclusiv materiile pentru a obține informații relevante despre personalitatea și starea de spirit a acestuia.
La ordinul lui Stalin, spionii sovietici au schimbat wc-urile din hotelul unde Mao Zedung a fost cazat, timp de 10 zile. Atunci când Mao se ducea la toaletă, ceea ce elimina din organism era colectat în niște cutii secrete care erau, apoi, analizate la microscop. Coordonatorul întregii operațiuni era Lavrenti Pavlovici Beria, șeful serviciilor secrete sovietice.
Pe vremea aceea, sovieticii încă nu reușiseră să producă aparate de ascultare și de monitorizare la un nivel super performant, tehnica fiind abia la început de drum. Igor Atamenko, fost spion sovietic, își aduce aminte: "Foloseam metode extravagante pentru a extrage informații cu privire la persoanele pe care le urmăream!"
Dar, ce anume îi interesau pe spionii sovietici? Ce sperau să afle analizându-l, pe Mao, în cele mai intime momente ale vieții cotidiene? "Spre exemplu, dacă observam, la analize, o scădere a nivelului de potasiu, atunci Mao ar fi putut avea o dispoziție proastă sau ar fi putut suferi de insomnie", a continuat Atamenko.
Dialogul surzilor
Când Stalin l-a primit, într-un final pe Mao, cei doi au demonstrat un instinct mutual remarcabil pentru neînțelegere.
Stalin îl întreabă pe Mao: "De ce nu ați atacat mai repede Shanghaiul?"
Mao: "De ce am fi făcut-o? Dacă am fi capturat orașul, atunci trebuia să ne asumăm responsabilitatea pentru a hrăni 6 milioane de locuitori!"
Stalin se temea că Mao i-a favorizat pe țărani în detrimentul clasei muncitoare și a rămas șocat atunci când liderul Chinei i-a oferit însuși această dovadă.
Vizita președintelui Chinei la Moscova a fost un dezastru. Mao a primit un ajutor economic neînsemnat din partea URSS-ului iar chinezii au trebuit să facă și niște concesii teritoriale. "M-am simțit ca un tigru atunci când i se ia carnea din gură", avea să sintetizeze Mao, la ceva vreme de la întrevedere, cum s-a simțit la Moscova. Istoricul Adam Ulam avea să consemneze că vizita lui Mao și modul în care a fost primit de Stalin a fost momentul în care liderul Chinei a dezvoltat un sentiment de ură față de Uniunea Sovietică.