Cum s-a îndrăgostit Regina Elisabeta de Prinţul Philip. Avea doar 13 ani

14 aprilie 2016 11:10   Internațional
Ultima actualizare:

Un manuscris ascunde un secret uimitor despre felul în care Regina Elisabeta (90 de ani) a Marii Britanii l-a întâlnit pe Prințul Philip (94 de ani). Regina s-a îndrăgostit de el pe când avea doar 13 ani, iar el 18.

Potrivit Mirror.co.uk, manuscrisul aparține Reginei Elisabeta a II-a și l-a realizat când avea 21 de ani, fiind prințesă moștenitoare la acea vreme. Scrisoarea, redactată cu cerneală pe hârtie și cu simbolul regal, oferă detalii despre începutul relației ei cu viitorul Prinț Philip, Duce de Edinburg și despre cum s-au cunoscut.

În document este menționat că cei doi viitori monarhi s-au întâlnit în anul 1939. Se vorbește despre pasiunea lui Philip pentru mașinile puternice și despre momentele în care cei doi au dansat în cluburile Ciro și Quaglino din Londra.

„Îmi amintesc că l-am întâlnit pentru primia dată pe Philip la Colegiul Naval Regal, din Dartmouth, în iulie 1939, chiar înainte de război. Cel mai probabil ne-am întâlnit înainte de încoronarea sau nunta Ducesei de Kent, dar nu îmi amintesc exact”, a declarat Elisabeta în scrisoare.

„Eu aveam 13 ani, iar el 18 și era doar un simplu cadet aflat pe punctul de a pleca. A intrat la Marină chiar după ce a izbucnit războiul, astfel că îl vedeam doar ocazional, când i se oferea permisie. Presupun că de vreo două sau de trei ori pe an.”

Scrisoarea nu este importantă doar pentru că oferă detalii despre cei doi monarhi, dar are și o valoare istorică semnificativă și valorează între 1.000 și 1.500 de euro.   

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Mai multe