Cum s-a schimbat planeta de-a lungul vieţii celui mai longeviv monarh britanic
23 aprilie 2016 20:47
Internațional
Ultima actualizare:
Şef de stat al Regatului Unit şi al 15 state suverane Commonwealth. De când e pe tron, Regina a acordat peste 400.000 de premii şi medalii. A făcut peste 265 de vizite oficiale în 116 ţări. A primit peste 100 de şefi de state. Maiestatea Sa patronează peste 600 de organizaţii caritabile. A avut întâlniri săptămânale cu 12 prim miniştri de la Churchill până la Cameron.
90 de ani cu Regina Elisabeta a II-a
- 21 apr. 1926: se naşte Prinţesa Elizabeth Alexandra Mary, pe strada Bruton, nr. 17, Mayfair, Londra. E primul copil al Ducelui şi Duceisei de York şi sora mai mare a prinţesei Margaret, născută în 1930
- + Greva generală încremeneşte Marea Britanie. John Logie Baird inventează televiziunea. Se naşte Comunitatea de Naţiuni Commonwealth
- 1929: Marele Crah financiar de pe Wall street duce la Marea Depresie din 1930
- 1933: Vine la putere liderul nazist Adolf Hitler. Începe suprimarea evreilor din Germania sub semnul celui de al Treilea Reich
- 1934: Mao Tse Tung conduce miile de tineri chinezi în Marşul cel Lung şi reuşeşte să se impună la conducerea Partidului Comunist Chinez
- 1936: Criza abdicării în Marea Britanie. Tatăl lui Elizabeth devine Regele George VI
- 1939: începe al Doilea Război Mondial odată cu invadarea Poloniei. Marea Britanie şi Franţa declară război Germaniei
- 1940: Winston Churchill devine Primul Ministru. Ţara suferă cele mai negre ore din cauza bătăliei pentru Britanie şi bombardamentelor naziste
- 8 mai 1945: Germania se recunoaşte învinsă şi se încheie războiul în Europa.
- 14 august: Al doilea Război Mondial se încheie cu predarea Japoniei după bombele atomice aruncate la Hiroshima şi Nagasaki
- 1946: Discursul lui Churchill despre Cortina de Fier marchează îmceputul Războiului Rece
- 1947: Dominaţia britanică în India se încheie.
- 20 noi. Prinţesa Elizabeth se mărită cu locotenentul Philip Mountbatten la Abaţia Westminster
- 1948: Se înfiinţează în Palestina, noul stat Israel. Londra găzduieşte Jocurile Olimpice pentru a doua oară. Primul val de imigranţi jamaicani încep o nouă viaţă în Anglia. Se naşte prinţul Charles
- 1950: se naşte Prinţesa Anne
- 6 feb. 1952: Moare Regele George VI. Prinţesa Elizabeth, aflată în safari în Kenya, devine Regină.
- Are loc primul zbor comercial între Londra şi Johannesburg
- 1953: Hillary şi Tenzing cuceresc Muntele Everest. Vestea ajunge cu o zi îanintea încoronării Reginei, la 2 iunie
- 1954: Elvis Presley lansează prima piesă „That’s all right”. Se naşte Rock’n’roll-ul. Roger Bannister devine primul bărbat care aleargă 1,6 km în mai puţin de 4 minute
- 1956: Criza Canalului Suez – ONU obligă Franţa şi Marea Britanie să retragă trupele din Egipt
- 1957: Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburgul semnează Tratatul de la Roma. Se naşte Piaţa Europeană Comună
- 1960: Se naşte Prinţul Andrew
- 1962: Criza rachetelor cubaneze. Preşedintele american John F. Kennedy impune embargou până când URSS demontează armamentul nuclear din Cuba
- 1963: Kennedy e asasinat în Dallas, Texas
- 1964: Se naşte Prinţul Edward. Activistul Nelson Mandela e închis pe viaţă în Africa de Sud
- 1965: Trupele americane, trimise pe front în Vietnam
- 1966: Naţionala Angliei ia Cupa Mondială în faţa Germaniei de Vest
- 1969: Armata britanică trimisă să menţină pacea îăn Irlanda de Nord. Concorde face primul zbor. Neil Armstrong ajunge pe Lună. Mesajul de felicitare al Reginei către echipajul Apollo 11 e filmat şi depus pe terenul selenar
- 1972: Marea Britanie intră în Comunitatea economică europeană. 11 sportivi israelieni, ucişi de terorişti la Jocurile Olimpice din Munchen.
- 1973: se termină războiul din Vietnam
- 1977: Jubileul de argint, se împlinesc 25 de la înscăunarea Reginei
- 1979: Margaret Thatcher devine prim ministru. Vărul Reginei, Lordul Mountbatten, ucis într-un atentat IRA
- 1980: John Lennon e ucis în faţa casei lui din New York
- 1981: Primele cazuri de SIDA sunt raportate în comunitatea homo din SUA
- 29 iulie: nunta dintre Prinţul Charles şi Lady Diana Spencer e urmărită de 700 de milioane de telespectatori
- 1982: Primul ministru Thatcher declară război Argentinei din cauza insulelor Falkland. Prinţesa de Wales îl naşte pe Prinţul William
- 1985: Mihail Gorbaciov devine liderul URSS
- 1986: are loc accidentul nuclear de la Cernobâl
- 1988: atentatul de pe cursa Pan Am 103 deasupra localităţii Lockerbie. Mor 270 de oameni
- 1989: căderea Zidului Berlinului
- 1990: Nelson Mandela e eliberat după 27 de ani de închisoare
- 1991: Războiul din Golf – aliaţii alungă Irakul din Kuwait. Căderea URSS
- 1992: „Anul terorii” – trei copii ai Reginei divorţează, are loc un incendiu la castelul Windsor
- 1994: se deschide Tunelul de pe Canalul Mânecii
- 1996: Charles şi Diana divorţează
- 1997: este clonat primul animal din lume: oaia Dolly.
- 31 aug: Prinţesa Diana e ucisă într-un accident de maşină la Paris
- 1998: se semnează Acordul de la Belfast în vederea păcii cu Irlanda de Nord
- 1999: Regina deschide discuţiile în Adunarea Naţională a Ţării Galilor din Cardiff şi a Parlamentului Scoţiei din Edinburgh
- 11 sept. 2001: Atacurile teroriste din SUA. 7 oct: SUA şi Marea Britanie încep războiul în Afganistan
- 2002: Acordul Euro intră în vigoare între 12 ţări. Princesa Margaret şi Regina Mamă mor la începutul anului în care se serbează Jubileul de Aur
- 2003: războiul din Irak
- Apr. 2005: Prinţul Charles şi Camilla Parker Bowles se căsătoresc. Iul: atentate sinucigaşe în Londra soldate cu 56 de morţi
- 2007: Regina şi Prinţul Philip aniversează 60 de ani de căsnicie
- 29 apr. 2011: Prinţul William şi Catherine Middleton se căsătoresc. Mai: Regina face prima vizită de stat în Irlanda în calitate de monarh britanic de la dobândirea independenţei
- 2012: Regina celebrează Jubileul de Diamant. Londra găzduieşte Jocurile Olimpice pentru a treia oară
- 2015: Regina, azi, alături de cei trei moştenitori la tron, cel mai longeviv monerh britanic
- 2016: Regina Elizabeth II împlineşte 90 de ani
Cum s-a schimbat România în acest timp
Regina Elizabeth II a Marii Britanii a fost contemporană cu marile evenimente ale secolului XX şi începutului de secol XXI. Iată ce s-a întâmplat în ţara noastră în ultimii 90 de ani:
- 20 iulie 1927 – Moare Regele Ferdinand
- 10 februarie 1938 – Regele Carol II desfiinţează partidele politice şi impune o nouă Constituţie
- 1940 – Obligat de generalul Ion Antonescu, Regele Carol II abdică în favoarea fiului său Mihai
- 31 august 1944 – Armata Roşie ocupă Bucureştiul, după ce la 23 august mareşalul Antonescu e arestat
- 19 noiembrie 1946 – PCR câştigă alegerile falsificând voturile
- 30 decembrie 1947 – Regele Mihai e obligat să abdice. E proclamată Republica Populară Română
- 1947-1965 - Regimul Georghe Gheorghiu Dej. În 1958, trupele sovietice se retrag din România
- 1965 - Nicolae Ceauşescu preia puterea. Este proclamată Republica Socialistă România
- 1968 – Ceauşescu condamnă intervenţiile armate sovietice din Cehoslovacia.
- 26 martie 1974 – Ceauşescu devine primul preşedinte al României
- 1987 – Are loc revolta muncitorilor de la Uzina Steagul Roşu din Braşov
- 16 decembrie 1989 – Încep manifestările de la Timişoara
- 22 decembrie 1989 – Ceauşescu fuge şi este arestat. Se constituie Frontul Salvării Naţionale
- 25 decembrie 1989 – Soţii Ceauşescu sunt executaţi
- 26 decembrie 1989 – Îşi începe activitatea guvernul provizoriu condus de Petre Roman
- 20 mai 1990 – Primele alegeri libere sunt câştigate de FSN şi Ion Iliescu
- 13-15 iunie 1990 – Mineriada din Piaţa Universităţii, Bucureşti
- 8 decembrie 1991 – Referendum pentru noua Constituţie
- 11 octombrie 1992 – Alegeri câştigate detaşat de Ion Iliescu
- 17 noiembrie 1996 – Emil Constantinescu e ales preşedinte al României
- noiembrie 2000 – Ion Iliescu revine la Cotroceni
- 20 martie 2004 – România aderă la NATO
- 2004 – Traian Băsescu e ales preşedinte al României
- 1 ianuarie 2007 – România intră în UE alături de Bulgaria
- 2008 – Alegerile legislative sunt câştigate de PDL şi PSD
- 6 decembrie 2009 – Traian Băsescu este reales preşedinte al României
- ianuarie 2012 – Proteste în Piaţa Universităţii. Guvernul Boc demisionează
- decembrie 2012 – USL câştigă alegerile legislative
- 2014 – Klaus Iohannis este ales preşedinte al României
- 31 octombrie 2015 – Are loc incendiul devastator din clubul Colectiv. Îşi pierd viaţa 64 de tineri.