Cum s-a schimbat stilul vestimantar al Reginei de-a lungul timpului

21 aprilie 2016 12:41   Internațional
Ultima actualizare:

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, împlinește astăzi (21 aprilie), venerabila vârstă de 90 de ani, devenind astfel primul suveran britanic nonagenar. Vârsta nu este singurul aspect de care se poate mândri Regina. De-a lungul domniei sale, ea a atras privirile tuturor prin stilul său vestimentar unic care a făcut-o și mai celebră.

Potrivit DailyMail.co.uk, Regina Elisabeta a urcat pe tronul Marii Britanii în anul 1952, la vârsta de 25 de ani. În cei 64 de ani, două luni și 14 zile de domnie, nu a făcut nicio greșeală în ceea ce privește garderoba afișată la nenumăratele ceremonii și alte evenimente importante la care a participat. Acest lucru reprezintă un aspect deosebit de important al existenței sale, având în vedere că își schimbă ținutele de peste cinci ori pe zi.

În tinerețe, Majestatea Sa, a purtat deseori ținute care atrăgeau privirile prin designul lor deosebit, de la turbane și blănuri opulente, până la rochii cu mâneci scurte. Poate că gusturile ei în materie de stil vestimentar s-au schimbat odată cu trecerea anilor, dar întotdeauna a știut să se poarte impecabil. De-a lungul timpului, nu a fost zărită nicio greșeală, niciun detaliu inestetic care să umbrească sau să ridiculizeze imaginea perfectă a Reginei.

Având o înălțime de 1,64 m, Elisabeta a purtat întotdeauna diverse piese vestimentare de o multitudine de culori, de fiecare dată în nuanțe strălucitoare. La un moment dat, aceasta chiar a afirmat: “Dacă port culoarea bej, nimeni nu va ști cine sunt”. Mulți au considerat că Reginei nu îi pasă de modă, dar la o privire mai atentă, se observă contrariul.

“Regina iubește hainele și este o adevărată expertă în țesături. Nu am fost eu cea care am învățat-o pe Regină, ci ea pe mine”, a declarat Angela Kelly, care este stilista Elisabetei a II-a de 21 de ani, conform sursei citate.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Mai multe