Cum să transformăm gunoiul orbital în ploaie de stele

9 februarie 2019 16:37   Internațional
Ultima actualizare:

În jurul planetei noastre orbitează peste 8,1 milioane de kilograme de deşeuri spaţiale care provin de la sateliţi nefuncţionali, baze de telecomunicaţii şi diferite sonde de cercetare sau observare.

De peste 10 ani, oamenii de ştiinţă au studiat diferite soluţii pentru tranşarea acestei probleme care riscă să pună în pericol viitoarele misiuni spaţiale. Printre cei implicaţi în proiectele spaţiale se numără şi olandezul Daan Roosegaarde care a fost ajutat de o echipă mixtă de ingineri.

Proiectul prezentat de acesta presupune transformarea deşeurilor spaţiale într-o ploaie de stele căzătoare. Roosegaarde vrea să colecteze gunoiul spaţial cu ajutorul unor sonde speciale şi să le introducă în atmosfera Terrei. Odată prinse în “mrejele” gravitaţionale deşeurile se vor transforma în artificii şi vor lumina cerul nopţii, topindu-se în urma frecării cu aerul. Cercetătorul vrea să instaleze cartierul central al gunoierilor spaţiali pe Lună, unde va construi module de locuit cu ajutorul unor imprimante 3D. Sondele implicate în procesul de igienizare sunt alimentate cu ajutorul unor panouri solare şi vor funcţiona precum nişte aspiratoare uriaşe.

Mai multe