Cum trăiesc în Paradis bogații și săracii separați de un zid

31 iulie 2016 12:41   Internațional
Ultima actualizare:

Un zid gros de beton îi separă pe bogați de săraci în Paraisopolis, un cartier al urbei braziliene Sao Paulo. „Orașul Paradisului” este un paradox: aici trăiesc deopotrivă bogați și săraci. Dar luxul și mizeria sunt despărțite iar cele două lumi nu se întrepătrund.

Sao Paulo este un oraș marcat de inegalitatea socială. Cu toate acestea, în ultimele decenii, calitatea spațiului urban și distribuirea grupurilor sociale din oraș s-a schimbat considerabil. Această imagine corespunde modelului de urbanizare consolidat în anii '40 și care a dominat orașul până în anii '80. În această perioadă, zona urbană s-a extins dramatic din cauza construcțiilor improvizate. Muncitorii brazilieni se mutau la oraș cu milioanele, cumpărau loturi de teren la prețuri foarte mici și încercau să își improvizeze casa visurilor. 

Un al doilea proces care a transformat Sao Paulo a început la sfârșitul anilor '70. În zona de sud-vest a orașului, de-a lungul râului Pinheiros, s-a format un nou pol de afaceri care concentrează, în prezent, clădiri de sticlă, centre comerciale, sedii ale marilor instituții de presă, hoteluri și centre culturale. Pe de altă parte, populația aparținând clasei de mijloc și a celei cu bani a ales să migreze dinspre centrul orașului puternic urbanizat. Teama de violențe a fost principala justificare. La periferie și-au creat enclave fortificate, în zonele unde odinioară locuiau cei săraci și care nu fuseseră alungați.

Este și cazul cartierului Paradiso. Aici locuiesc peste 100,000 de oameni, dar 20,000 de oameni trăiesc lângă lux, în a doua cea mai aglomerată favelă din Brazilia, în spatele unui zid de beton care îi separă pe bogați de săraci. Un bloc cu apartamente luxoase, cu piscine și terenuri de tenis, se înalță falnic deasupra unui cartier de sărmani care zilnic se confruntă cu traficul de droguri, cu criminalitatea ridicată și cu mizeria de nedescris. 

Despre cum trăiesc locuitorii cartierului Paradiso puteți afla mai multe din acest material video

Mai multe