Cum va arăta limuzina prezidențială a lui Trump! E ca un buncăr pe roți

13 ianuarie 2017 21:17   Internațional
Ultima actualizare:

Toți președinții americani au beneficiat de-a lungul timpului de o securitate sporită datorită limuzinelor blindate care îi transportă la întâlnirile oficiale. Având în vedere valurile de nemulțumiri pe care Trump le-a stârnit anul trecut, l-au determinat să-și ia măsuri de siguranță sporită.

Dacă limuzina prezidențială a lui Barack Obama era impresionantă, veți fi de-a dreptul uimiți când veți vedea cum va arăta noua limuzină a lui Donald Trump, întrucât aceasta va primi unele îmbunătățiri, după cum precizează The Sun.

O nouă versiune a „Bestiei”, cum este denumită limuzina prezidențială americană, este pregătită să-i ofere celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite, un maximum de confort si siguranță.

În urmă cu doi ani, serviciile secrete au cerut să se facă unele îmbunătățiri la blindajul Cadillac-ului prezidențial, iar acestea s-au concretizat. Noul Cadillac Kodiak, ce cântărește 4,5 tone, este construit după același model cu al limuzinei lui Obama, dar mult mai performantă.

Potrivit experților, automobilul este un adevărat centru medical, deghizat într-o limuzină luxoasă. Având o caroserie cu un blindaj de 20 de centimetri grosime, este capabiă să oprească orice glonț menit să atenteze la viața președintelui.

Poate că interiorul acesteia este mai puțin elegant decât mașinile extrem de scumpe cu care este Trump obișnuit, dar cel puțin va fi complet protejat împotriva atacurilor chimice sau biologice. La bord se află un întreg echipament medical și chiar rezerve de sânge, în cazul în care viitorul președinte ar avea nevoie de îngrijire de urgență.

„Podeaua” limuzinei este și ea dotată cu un blindaj capabil să reziste în cazul unor explozii provenite de la bombe instalate pe șosea. De asemenea, mașina este prevăzută și cu tunuri cu gaze lacrimogene, care au comanda la bord, foarte utile în cazul în care limuzina ar fi blocată sau înconjurată de insurgenți. Sistemul de comunicații a fost și el îmbunătățit.

O astfel de mașină costă peste un milion de dolari și se pare că va fi realizată o flotă de 12 limuzine de acest fel, care le va înlocui pe cele folosite de Obama. Limuzina este folosită doar pentru călătorii care durează până în 30 de minute și este transportat cu avionul prezidențial Air Force One atunci când președintele pleacă în străinătate. Pentru călătorii care durează mai multe de o jumătate de oră, se va folosi elicopterul prezidențial, Marine One.

Mai multe