Cursa miliardarilor pentru nemurire. Metodele SF prin care "întineresc" Elon Musk și Jeff Bezos

18 septembrie 2021 17:21   Internațional
Ultima actualizare:

Din cele mai vechi timpuri, omul a vrut să atingă nemurirea. Tehnologia modernă le permite multora să se concentreze mai mult ca niciodată pe acest vis şi să facă tot posibilul să îl transforme în realitate. Cum devin nemuritori miliardarii şi şefii de state? Simplu, cu ajutorul ştiinţei.

Pare un scenariu de film SF, dar jurnaliştii de la tabloidul britanic The Sun susţin că până în 2050, omenirea va putea ajunge la nivelul ştiinţific la care să garanteze nemurirea celor ”aleşi”. Miliardarul Tesla şi Space X, Elon Musk (50 de ani) vrea să îşi descarce creierul într-un dispozitiv cibernetic pentru a-şi asigura nemurirea şi a înfiinţat laboratorul de cercetare Neuralink.

Terapie genetică pentru întinerirea ţesuturilor

Boss-ul Amazon şi Blue Origin, Jeff Bezos (57 de ani), a demarat un amplu studiu şi vrea să modifice ADN-ul pentru a pune la punct o terapie genetică ce îi va permite să regenereze şi să întinerească ţesuturile. Liderul nord-coreean Kim Jong-un (37 de ani) îşi injectează sânge de copii pentru a se menţine tânăr şi sănătos, iar Vladimir Putin (68 de ani) ia pastile de întinerire create special pentru el de cercetătorii ruşi.

Laborator de organe

O altă metodă de întinerire luată în calcul de cei patru este să îşi crească în laborator organe, pe care să le înlocuiască în timp, în momentul în care cele originale se strică. Conform tabloidului britanic, alături de cei patru în cursa de întinerire se află şi actorul Steven Seagal (69 de ani). Conform articolului publicat recent de The Sun, lista miliardarilor care sunt într-o cursă asiduă pentru descoperirea nemuririi este mult mai lungă şi cele mai folosite tehnici de întinerire ar fi: înlocuirea sângelui din corp cu unul tânăr şi respectiv tratamente genetice revoluţionare de întinerire la nivel celular.

Ştiinţa a făcut salturi uriaşe în acest domeniu

În ultimii 200 de ani, durata de viaţă s-a dublat datorită salturilor din medicină, de la 40 la 80 de ani. Oamenii de ştiinţă nu exclud posibilitatea ca în următorii 10 ani să se dubleze la 160 de ani. 100 de bătrâni au participat la un test care a avut loc în San Francisco şi au plătit 10.000 de dolari pentru a li se înlocui sângele din corp cu 2,5 litri de plasmă aparţinând unor adolescenţi. Dr. Jesse Karmazin a confirmat că rezultatele au fost incredibile, ameliorând diabetul, problemele cardiace şi cele legate de memorie. Kim Jong-un a înfiinţat un ”Centru al Longevităţii” unde se întinereşte cu sânge şi vrea să trăiască peste 100 de ani.

Jeff Bezos crede că reprogramarea genetică e soluţia de întinerire 

Vladimir Putin, conform aceleiaşi surse citate, a pus bazele unui laborator de cercetare în sfera întineririi şi de rezultatele obţinute beneficiază inclusiv prietenul lui Steven Seagal. Jeff Bezos crede că reprogramarea genetică e soluţia de întinerire şi a investit aproape un miliard în activitatea de cercetare.

Mai multe