Cutremur de 4,2 grade Richter în Iran: un mort şi 56 de răniţi

27 decembrie 2017 12:36   Internațional
Ultima actualizare:

O persoană a murit în urma unui infarct şi cel puţin 56 de oameni au suferit răni uşoare după un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade care s-a produs la o distanţă de 50 de kilometri faţă de Teheran, capitala Iranului, miercuri, 27 decembrie, potrivit Agerpres.

Cele mai multe persoane au fost rănite în timp ce încercau să părăsească clădirile în care se aflau. Acestea s-au îmbrâncit şi s-au accidentat reciporoc din cauza panicii care a pus stăpânire pe ele atunci când pământul a început să se mişte. Reprezentanţii Serviciilor de Urgenţe Medicale din Iran au declarat că pacienţii au fost deja externaţi pentru că rănile nu au fost unele grave. Acest seism a fost considerat o replică a cutremurului cu magnitudinea de 5,2 grade produs pe 20 decembrie, care a făcut două victime. Noul seism a fost resimţit şi în Teheran, unde mulţi dintre rezidenţi şi-au petrecut noaptea în afara locuinţelor lor, dormind în automobile, săli de sport şi alte clădiri ce au fost transformate în centre de prim-ajutor, au transmis agenţiile de presă locale, conform Agerpres. 

Iranul este una dintre ţările predispuse la cutremure din cauza poziţionării geografice de-a lungul mai multor falii geologice.  În 2003, un seism cu magnitudinea de 6,6, produs în provincia Kerman, a ucis 31.000 de persoane şi a distrus complet Bam, un oraş ce data din Antichitate.

Mai multe