Cutremur în Italia. Obligați să sape cu mâinile goale după victime

24 august 2016 11:53   Internațional
Ultima actualizare:

Bilanțul victimelor cutremurului produs în noaptea de marți spre miercuri în Italia este în creștere. Se vorbește deocamdată despre 63 de morți și peste 100 de răniți. Localitățile Accumoli, Amatrice și Pescara del Tronto Seismul au fost cel mai grav afectate de seismul cu epicentrul la 10 km de Norcia, în regiunea Umbria, la aproximativ 150 km de Roma.

Clădiri întregi puse la pământ, drumuri blocate, o liniște care nu anunță nimic bun.  Jurnaliștii de la cotidianul La Stampa spun că în Accumoli salvatorii trebuie să sape cu mâinile goale după victime. Un fotoreporter al ziarului susține că a fost salvat miraculos după casa părinților lui, în care se afla la momentul respectiv, a fost complet distrusă.

Accesul în zona calamitată se face cu mare dificultate, mai cu seamă în Amatrice, satul aflat la numai 40 de kilometri la sud de epicentrul cutremurului. Elicopterele nu au unde să aterizeze, iar mașinile nu pot ajunge. Toți cei care vor să intre în satele afectate de cutremur trebuie s-o facă pe jos. Jurnaliștii întâlnesc în drumul lor oameni în lacrimi.

O imagine realizată de sus de pompierii italieni arată dimensiunile dezastrului.

Primarul din Accumoli spune că situația este dramatică. ”Dimineață ne-am dat seama că situația este cum mult mai grea decât ne-am imaginat. Clădiri întregi prăbușite, oameni prinși sub dărâmături și niciun semn de viață.”

Directorul departamentului de urgență al Protecției Civile italiene Immacolata Postiglione a declarat că bilanțul va crește pe măsură ce vor ajunge la victimele prinse sub dărâmături. ”În acest moment mai sunt foarte multe persoane prinse sub dărâmături, dispărute, și din păcate bilanțul poate crește.”

Cutremurul cu magnitudinea de 6,2 s-a produs la 10 km sud-est de Norcia, la ora 4.36, ora României, și a fost urmat de mai multe replici pe parcursul nopții.

Mai multe