Cutremur în Japonia. Tokyo s-a zguduit la 5,9 grade.VIDEO

8 octombrie 2021 12:03   Internațional
Ultima actualizare:

Un cutremur cu o magnitudine de 5,9 grade a avut loc în Japonia, joi seară. la ora 22:41 PM (13:41 GMT), iar seismul s-a soldat cu răniți și pagube materiale însemnate. Este cel mai mare eveniment de acest gen înregistrat în ultimii 10 ani.

Cutremur în Japonia. Peste 30 de persoane rănite

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a zguduit joi seară regiunea Tokyo din Japonia. Seismul s-a soldat cu cel puțin 32 de persoane rănite, iar trei dintre acestea se află în stare gravă. Vestea bună este că pagubele nu se înregistrează la centralele nucleare din zonă și nu există pericol de tsunami. 

Cutremurul, înregistrat la ora 22:41 PM (13:41 GMT), a fost de nivel „5 plus” pe scala seismică a Japoniei, o intensitate care au provocat unele daune clădirilor şi pene de curent, potrivit Agenţiei de Meteorologie din Japonia, preluată de agenția Kyodo, scrie Agerpres.

Seismul, resimţit la Tokyo şi în prefectura Saitama, a avut epicentrul în nord-vestul prefecturii Chiba, la o adâncime de aproximativ 75 de kilometri, a indicat agenţia.

Seismul a produs avarii și pagube materiale 

Peste 30 de persoane au fost rănite, printre acestea o pasageră care a căzut şi s-a lovit la cap în momentul în care un tren s-a oprit brusc, potrivit poliţiei şi pompierilor.

Au fost consemnate mai multe cazuri de ţevi sparte, care au provocat întreruperi ale alimentării cu apă în Tokyo, potrivit autorităţilor. Totodată, au fost înregistrate pene de curent în aproximativ 250 de gospodării din capitala Japoniei, însă alimentarea cu energie electrică a fost restabilită.

Premierul Fumio Kishida, al cărui guvern a înfiinţat imediat un grup de lucru pentru răspunsul la cutremur, a declarat reporterilor că a dispus ca autorităţile să ajute victimele seismului şi să prevină producerea unor daune suplimentare.

Companiile feroviare au declarat că majoritatea serviciilor de Tokyo Metro Co. şi unele linii de tren de mare viteză şi-au reluat funcţionarea după seism.

În Japonia se află 100 de vulcani activi

Japonia se afla la convergenţa a patru plăci tectonice, fiind astfel predispusă la activitate seismică. Ţara găzduieşte, de asemenea, o sută de vulcani activi.

Un cutremur de o intensitate similară s-ar putea produce în cursul săptămânii, a avertizat Agenţia de Meteorologie, un oficial declarând că acest risc este de 10-20%, pe baza mişcărilor telurice anterioare.

Mai multe