Cutremur puternic în Fukushima. A fost urmat de o pană de curent masivă

13 februarie 2021 19:38   Internațional
Ultima actualizare:

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 a avut loc, sâmbătă noapte (13 februarie), în prefectura Fukushima, în nord-estul Japoniei, au anunţat autorităţile, potrivit Bloomberg. Nu au fost raportate pagube majore şi nici nu a fost emisă alertă de tsunami.

Mai mult de 800.000 de gospodării au fost afectate de o pană de curent, potrivit Tokyo Electric Power Co.

Seismul, care a avut epicentrul în afara coastei Fukushima, la aproximativ 220 de kilometri nord de Tokyo, s-a simţit în întreaga Japonie. Guvernul a organizat un grup de lucru de urgenţă pentru a evalua situaţia. Nu au fost raportate nici valori anormale la centrala nucleară din Fukushima, potrivit presei locale.

În urmă cu zece ani, un cutremur puternic urmat de un tsunami au lovit regiunea, iar 19.000 de oameni au murit sau au fost daţi dispăruţi. Atunci a fost afectată şi centrala nucleară Dai-ichi.

Mai multe