Dan Petrescu, cel mai bogat român, soţia, fiul şi cinci prieteni au murit în accidentul aviatic de la Milano
Dan Petrescu, miliardar despre care Ion Ţiriac declara că este cu adevărat cel mai bogat dintre români, a murit duminică în accidentul aviatic de la Milano.
Dan Petrescu a murit duminică în accidentul aviatic din Milano alături de soţia sa, fiul lor şi de cinci prieten, potrivit awsforwp.com, care citează publicaţia corriere.it.
Informaţia nu a fost încă confirmată de autorităţile române.
Dan Petrescu, care și-a făcut cea mai mare parte din avere din imobiliare ar fi fost deţinătorul unei averi de circa 3 miliarde de euro.
Dan Petrescu, "miliardarul din umbră", ar fi fost chiar partenerul de afaceri al lui Ţiriac imediat după Revoluţie, când au adus Metro în România. El era foarte discret: conducea maşini vechi şi se îmbrăca sărăcăcios.
Citește și:
Un avion privat românesc s-a prăbuşit în Milano. Toţi cei opt pasageri au murit
Un avion model PC cu 12 propulsoare, cu 8 persoane la bord, s-a prăbuşit în zona Via Marignano, lângă terminalul San Donato duminică, 3 octombrie. Conform primelor informaţii, avionul se afla în urcare în momentul în care unul dintre motoare a cedat. Aeronava a căzut peste o clădire aflată în renovare, care a luat foc în urma impactului.
Toţi cei opt pasageri aflaţi la bord au decedat.Citește mai multe despre miliardarul Dan Petrescu pe Adevarul.ro