De 30 de ani au băut bere în 18.000 de baruri
Trăiască berea, că asta ne-a unit! Cei mai petrecăreţi britanici din lume au sărbătorit 30 de ani de băute în cel de-al 18.000-lea bar din Marea Britanie.
Pasiunea lor nesecată pentru licoarea pe bază de hamei şi malţ i-a imobilizat pe membrii grupului Black Country Ale Tairsters să străbată ţara-n lung şi-n lat. Peter Hill (59 de ani), John Drew (61 de ani), Joe Hill (57 de ani) şi Karl Bradley (60 de ani) au bifat anul acesta al 18.000-lea bar din Marea Britanie pe care l-au vizitat în scop... bahic.
Gaşca a serbat evenimentul cum nu se putea mai bine la o halbă de bere. Deşi nu toţi au supravieţuit maratonului, ei şi-au amintit că au dat prima băută în 1984, iar de atunci au „vizitat” săptămânal câte un bar din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord. După ce au străbătut peste 400.000 km ca să facă maratonul de băut bere, petrecăreţii au tras linie şi au constatat că în 30 de ani au „degustat” aproape 36.000 de halbe de bere. Asta înseamnă că degustătorii de bere au avut o medie zilnică de 3,2 halbe, adică fiecăruia îi revenea câte una de căciulă. „Vom continua să facem asta până când cel puţin unul din noi va muri din cauza ficatului”, a povestit, pentru Daily Mail, Peter.