De ce Donald Trump îi strânge în felul ăsta mâna lui Theresa May

14 iulie 2018 13:02   Internațional
Ultima actualizare:

Donald Trump ne demonstrează că, în diplomație, limbajul trupului poate fi mai expresiv decât toate discursurile și declarațiile posibile. Dar, de ce este atât de important modul în care președintele SUA le strange mâna omologilor săi la întâlnirile oficiale?

Legăturile transatlantice sunt mai importante ca oricând pentru Marea Britanie pe măsură ce înaintează din ce în ce mai mult în era post-Brexit. O înțelegere comercială cu SUA ar putea să atenueze costurile Marii Britanii pentru ieșirea din Uniunea Europeană, cel mai mare partener de schimburi economice al Regatului. Consultanții premierului Theresa May susțin că, o alianță cu americanii, este mai mult decât importană în ecuația unui Brexit de succes.

De-aici și până la un banal salut ar trebui să fie o cale lungă dar, în lumea diplomației, el este mai mult decât sugestiv. Oficialii europeni sunt mai mult decât obsedați de limbajul trupului atunci când Donald Trump interacționează cu șefi de state din Uniunea Europeană.

Mulți spun că Trump este mult mai deosebit și mai impredictibil decât toți ceilalți predecesori ai săi de la Casa Albă. Sunt câteva lecții de reținut din modul în care Donald Trump le strânge mâna celor cu care se întâlnește. Spre exemplu, refuză să fie el primul care renunță și, mai mult decât atât, este cel care îi și trage mâna interlocutorului spre el. Mesajul pe care îl transmite este că el e șeful, el conduce ostilitățile. 

Dar, modul în care se poartă în preajma premierului britanic este mai mult decât sugestiv. Pentru a evita acea strânsură de luptător de wrestling pe care o folosește atunci când se salută cu șefii altor state, Theresa May și-a retras imediat mâna în timpul summit-ului NATO, profitând de faptul că premierul britanic l-a introdus în scenă pe un alt oficial.

Experții în limbajul trupului consultați de DailyMail au confirmat că cei doi lideri au depus eforturi uriașe pentru a părea apropiați. Au zâmbit larg, au pozat împreună dar au o relație ciudată. Președintele SUA a alimentat tensiunile din Regat după ce, în cadrul unui interviu explozi acordat pentru The Sun, a spus că fostul secretar de stat britanic însărcinat cu afacerile externe, Borris Johnson, ar fi fost un premier mult mai potrivit pentru Marea Britanie.

După summit-ul NATO, Donald Trump a plecat, apoi, la Londra, pentru a se întâlni cu Regina Elisabeta a II-a și cu premierul Theresa May. Și de această dată, May și Trump au încercat din răsputeri să pară prietenoși. Acum, oficialul britanic nu a mai scăpat atât de ușor și a trebuit să se salute cu Trump, care a prins-o pe May în acel „clește”.

Probabil, spun experții în limbajul trupului, dacă ar fi lăsați singuri într-o cameră, Theresa May și Donald Trump ar sta în colțuri opuse și s-ar uita la podea.

Mai multe