De ce este Regina Elisabeta a II-a supărată pe tatăl lui Meghan Markle
Regina Elisabeta a II-a s-ar fi declarat deranjată de comportamentul tatălui lui Meghan Markle, după ce au ieșit la iveală niște detalii supărătoare legate de acțiunile acestuia, chiar înainte de nuntă, conform unei surse apropiate Casei Regale.
Thomas Markle, tatăl viitoarei soții a Prințului Harry, nu a reușit să îi intre Reginei în grații. Ba din contră! După ce au apărut în presă speculații conform cărora Thomas ar fi fost în spatele unor poze trucate, dar și din cauza faptului că s-a tot răzgândit în privința participării la nuntă, Regina Elisabeta s-ar fi declarat nemulțumită de comportamentul acestuia și ar fi anunțat că dorește să poarte o conversație cu el.
Atât Regina, cât și Prințul Philip, par a fi nemulțumiți de faptul că tatăl lui Meghan a fost, în ultima perioadă, ținta publicațiilor de tip tabloid, după ce Thomas Markle a reușit să genereze un întreg scandal. Se presupune că acesta ar fi fost complicele unui fotograf, cei doi înscenând câteva poze, despre care bănuiau că vor prinde la public, pentru ca mai apoi să le poată vinde pe sume mari de bani, conform Express.com. De asemenea, Thomas s-a arătat nehotărât, de-a lungul timpului, cu privire la participarea la nunta fiicei lui, încurcând frecvent organizarea mult așteptatului eveniment.
[[{"fid":"3166590","view_mode":"imagine_articol","fields":{"format":"imagine_articol","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"Nunta dintre Meghan și Prințul Harry va avea loc pe 19 mai ","field_subtitle[und][0][value]":"Foto: EPA"},"type":"media","attributes":{"title":"Nunta dintre Meghan și Prințul Harry va avea loc pe 19 mai ","class":"media-element file-imagine-articol"}}]]
Cum mai sunt doar trei zile până la marea ceremonie, Regina ar fi decis să poarte o discuție cu Thomas Markle, pentru a-l sfătui cu privire la eticheta și protocolul pe care va trebui să le respecte. „Lordul Chamberlain, Majestatea sa și Ducele sunt foarte furioși pe tatăl lui Meghan. Vor sta de vorbă cu el privind regulile de protocol ale Casei Regale. Sunt îngrijorați în legătură cu comportamentul lui, din cauza acelor fotografii”, a declarat o sursă apropiată familiei regale.
Sora vitregă a lui Meghan a sărit totuși în apărarea tatălui lor, susținând că ideea cu pozele „trucate” ar fi fost ideea ei, pentru a-l pune pe Thomas într-o lumină mai favorabilă, după ce presa deja îi pătase imaginea. Samantha Grant, în vârstă de 53 de ani, a declarat că tatăl ei nu a făcut pozele respective pentru bani. „Presa îl înfățișa în mod negativ așa că eu i-am propus să facă pozele pentru binele lui și al Familiei Regale. Nu ne-am gândit că se vor trage foloase de pe urma lor. Nu a fost vorba despre bani”, a spus aceasta.
În una dintre aceste fotografii, cea care s-a bucurat și de cea mai mare atenție din partea publicului, tatăl lui Meghan se arăta foarte interesat de viața fiicei lui, fiind pozat într-un internet cafe, în timp ce citea despre relația lui Meghan cu Prințul Harry.