De ce își serbează Regina Marii Britanii ziua de naștere de două ori
Cu toții știm că Regina Regatului Unit al Marii Britanii are numeroase privilegii, doar este suveranul de necontestat. Totuși, să îți serbezi ziua de naștere de două ori pe an, este într-adevăr un lucru neobișnuit, dar are la bază un motiv cât se poate de rațional.
Regina Elisabeta a II-a a împlinit pe 21 aprilie venerabila vârstă de 91 de ani, dar ceremonia fastuoasă organizată în cinstea Majestății Sale va avea loc pe 17 iunie, după cum relatează express.co.uk.
În mod tradițional, regii și reginele Marii Britanii și-au sărbătorit ziua de naștere într-o altă dată decât cea în care au venit pe lume, mai ales dacă aceasta coincidea cu anotimpul iernii. Pentru că de fiecare dată trebuia organizată o petrecere fastuoasă, cu paradă și cetățenii care se adună în spațiile publice, totul trebuia să aibă loc într-un moment al anului când vremea capricioasă a insulelor britanice nu ar fi stricat evenimentul.
Din acest motiv, Regele Edward al VII-lea, de exemplu, care era născut pe 9 noiembrie, i se serba ziua de naștere întotdeauna vara. Această măsură pur administrativă a fost luată pentru prima dată în 1748, în timpul domniei lui George al II-lea. De atunci, a rămas o tradiție.
Regina Elisabeta a II-a își serbează de regulă ziua de naștere de pe 21 aprilie alături de Familia Regală, urmând ca în vară (de obicei în luna iunie) să fie celebrată în mod oficial cu mult fast, cu o serie de salve de tun în semn de salut în mijlocul zilei în Londra și o paradă grandioasă care va mărșălui între Palatul Buckingham, mall-ul din Londra și Horse Guards Parade.