De ce omenirea primeşte astăzi o secundă în plus. Cea mai lungă zi a anului

30 iunie 2015 11:31   Internațional
Ultima actualizare:

Pe 30 iunie, omenirea va primi o secundă în plus, secundă ce va fi adăugată dispozitivele care măsoară timpul universal pentru a compensa încetinirea mişcării de rotaţie a Terrei în jurul propriei axe.

Pe 30 iunie, la ora 23 59 de minute şi 59 de secunde, omenirea va primi o secundă suplimentară. Nu va fi însă pentru prima dată când acest lucru se va petrece. Din 1972, oamenii au primit 24 de astfel de secunde-bonus. Cele mai recente au fost adăugate timpului universal în 2005 şi în 2008. Terra are nevoie de o secundă în plus faţă de anul 2008 pentru a efectua o rotaţie completă, acea secundă suplimentară va trebui să fie adăugată în dispozitivele de măsurare a timpului.

La nivel planetar, la 30 iunie 2015, mai precis în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, se va trece de la 11:59:59 la 11:59:60, și nu la 12:00:00, cum ar fi normal. Ziua de 30 iunie va fi cu o secundă mai lungă decât restul zilelor anului în curs, ultimul minut al zilei având 61 de secunde, în scopul de a sincroniza ceasurile atomice cu timpul astronomic în limita a 0,9 secunde, după cum menționează Serviciul Internațional pentru Rotația Terestră și Sisteme de Referință (International Earth Rotation Service, IERS) pe site-ul său.Ultimul an în care a avut loc o astfel de ajustare a fost 2012, secunda fiind introdusă la 30 iunie, până în prezent fiind adăugate un total de 25 de secunde în UTC. Acest fapt înseamnă că Pământul a încetinit, din 1972, cu 25 de secunde comparativ cu timpul atomic, anunţă romaniatv.net.

Mai multe