De ce poartă Donald Trump cravata atât de lungă. Un specialist explică
Donald Trump s-a instalat confortabil în fotoliul de președinte al Statelor Unite ale Americii. Fiecare mișcare a lui este atent studiată și dezbătută. Se găsesc greșeli în multe aspect care-l privesc: de la mesajele pe care le publică pe Twitter, rețeaua lui socială preferată și până la haine și gesturi.
Accesoriul lui preferat, cravata, spune mai multe decât s-ar crede la prima vedere. Și asta pentru că o poartă mai lungă decât spun canoanele, dar și decât cei care sunt mai mereu în preajma sa. Mai mulți specialiști i-au studiat look-ul și au ajuns la concluzia că alegerea unor astfel de cravate este “o crimă deliberată la adresa modei”.
“Vreți să credeți sau nu, alegerea unei cravate spune multe despre un bărbat. Când ești președintele SUA, cravata standard, albastră sau roșie, spune conformare sau certitudine. Trump este chiar opusul. Faptul că atârnă sub talie arată că nu respectă regulile, iar asta nu e un accident. Felul în care cravata lui se clatină în zona genitală este un semn falic, foarte sugestiv, subliminal sau nu. Cravatele lui lungi și roșii or fi o compensație pentru ceva ce lipsește, echivalentul mașinilor sport foarte scumpe? Dar dacă mă gândesc bine, probabil are și astfel de lucruri. Este clar că face intenționat lucrurile în mod diferit. Dacă vă place de el sau nu, trebuie să recunoaștem că președintele Trump are o personalitate unică, iar el vrea să reflecte asta prin modul în care se îmbracă”, a declarat Patrick Grant pentru Mirror, directorul creativ al unei case de modă specializate pe crearea de costume.