Detaliul care a stricat ținuta lui Kate Middleton în Polonia
De când au votat să iasă din Uniunea Europeană, britanicii parcă sunt mai prezenți ca niciodată pe continent. Familia regală a Marii Britanii și-a trimis în această săptămână reprezentanții într-o vizită oficială în Polonia. Iar Kate, William și cei doi nepoți ai reginei au atras simpatia tuturor.
La două săptămâni după ce Donald și Melania Trump au vizitat Polonia, înainte de Summitul G20 desfășurat în Germania, a venit rândul familiei regale a Marii Britanii să consolideze relațiile cu țările din Uniunea Europeană. Cei mai simpatici reprezentanți ai Coroanei au topit inimile polonezilor încă de pe aeroport, luni, 17 iulie.
Prințul George (3 ani) a făcut mutrițe imediat ce a călcat pe pământ polonez și a lovit îmbufnat aerul cu piciorul. A fost nevoie de intervenția fermă a tatălui său pentru a-l aduce pe muicuțul George pe calea cea bună a protocolului.
Prințesa Charlotte (2 ani), în schimb, a părut foarte relaxată în brațele mamei și a privit curioasă la toți soldații care le-au prezentat onorul.
În a doua parte a zilei de luni, Kate și William au participat la o petrecere în grădină oferită de ambasadorul Marii Britanii în Polonia. Prilej pentru Kate să poarte o creație a celui mai de succes designer polonez, Gosia Baczynska, supranumită ”țarina modei poloneze”.
Rochia albă, fără mâneci, cu detalii negre asimetrice și o centură florală, i-a flatat decolteul ducesei, însă cusăturile din zona bustului au atras prea mult atenția asupra sânilor lui Kate, lucru evitat în general de soția lui William la evenimentele oficiale.
Prințul William a ținut un scurt discurs în fața celor 600 de invitați, lăudând ”curajul, forța și tăria de caracter” de care a dat dovadă poporul polonez în special sub ocupația nazistă.