Doamne, nu mă mai ridic de aici, până la toamnă! Canicula topește Europa
Nu numai România fierbe la 40˚C! Valul de căldură, numit „Lucifer” de italieni, a pus stăpânire pe alte opt ţări, iar meteorologii au dat cod roşu de caniculă.
Arşiţa venită din Africa s-a abătut de câteva zile în sudul şi centrul Europei.
Italia, Franţa, Elveţia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina sunt afectate de „Lucifer”, valul de cădură cu nume înfricoşător. Italienii l-au numit pe bună-dreptate aşa, ţinând cont că, la Napoli, de pildă, s-au resimţit 50˚C, iar la Roma şi Bologna termometrele au arătat 41˚C.
Până şi în Austria a ajuns „valul de foc”, astfel că, pentru prima oară, celebrele trăsuri trase de cai au fost retrase de pe străzi. În felul acesta, caii au fost protejaţi de razele agresive ale soarelui. Europa Centrală, însă, este cea mai afectată.
În capitala Croaţiei, Zagreb, termometrele au indicat 40˚C, la fel şi în Bosnia şi Herţegovina. Prăpăd şi la vecinii unguri, unde, de asemenea, este cod roşu de caniculă.
Animalele de la Grădina Zoologică din Budapesta au fost „tratate” cu îngheţată, iar ursul polar a primit o „porţie” mare de gheaţă.