Doi morți și zeci de răniți, în urma impactului dintre un tren de mare viteză și un vehicul de întreținere

31 iulie 2020 21:40   Internațional
Ultima actualizare:

Un tren de mare viteză (TGV) a deraiat în districtul Coimbra, în Portugalia, iar două persoane au murit, iar cel puţin alte 30 au fost rănite, relatează BBC News. Trenul, care se îndrepta către nord, a intrat în coliziune cu un utilaj de mentenanţă feroviară, în oraşul Soure.

Două elicoptere medicale, precum şi 163 de salvatori, inclusiv pompieri, se află la locul accidentului. La bordul trenului Alfa Pendular, cel mai rapid din Portugalia, se aflau 240 de persoane, a precizat purtătorul de cuvânt. Reprezentanții autorităților locale spun că dintre cei 35 de răniţi, 30 au răni minore şi cinci sunt răniţi grav.

Accident cu doi morți și zeci de răniți în Portugalia

Primarul oraşului Soure Mário Jorge a declarat pentru presa portugheză că accidentul a avut loc către ora locală 15.30 (17.30, ora României).

Serviciille de urgenţă au declarat pentru Reuters că peste 160 de salvatori şi pompieri şi două elicoptere medicale participau la intervenţie.

La bordul trenului Alfa Pendular, de ultimă generaţie, se aflau 240 de pasageri, potrivit aceleiaşi surse.

Presa portugheză scrie că un spital de campanie a fost instalat la faţa locului şi că mai multe persoane erau încarcerate în tren, potrivit news.ro.

Mai multe