Doi refugiați sirieni au salvat o fetiță din mâinile unui pedofil
Doi imigranți sirieni au devenit eroi după ce au intervenit la timp înainte ca un pedofil să abuzeze sexual de o fetiță. Când ceilalți refugiați din comunitate au aflat ce putea să se întâmple, au dorit că pedofilul să fie ucis, dar cei doi sirieni au decis să îl dea pe mâna autorităților locale.
Mohammed Al-Mulhem (26 de ani) și Dldar Sedo (24 de ani) sunt imigranții sirieni care au salvat o fetiță din mâinile unui pedofil afgan, relatează DailyMail.co.uk. Cei doi tineri au auzit forfotă și țipete în spatele unor toalete din tabăra pentru refugiați din Idomeni, Grecia.
Primul care a auzit zgomotele a fost Bashar Al-Ali (29 de ani), un bucătar-șef din Deir ez-Zuor, Siria, care în acel moment încerca să își bea liniștit cafeaua. „Bărbatul afgan a dus fetița în spatele toaletelor, iar apoi aceasta a început să țipe. Am alergat în acea direcție și am văzut că bărbatul încerca să îi dea jos tricoul și pantalonii. l-am apucat și am început să îl lovesc”, a declarat Bashar. Acestuia i s-au alăturat apoi ceilalți doi tineri care l-au ajutat să îl stăpânescă pe afgan.
Ceilalți refugiați ar fi vrut ca pedofilul să fie pedepsit cu moartea, dar tinerii justițiari au decis să îl predea autorităților locale. ”L-am ținut sub control și l-am protejat pe bărbat să nu fie bătut, dar în același timp nu l-am lăsat să scape. Am vrut ca poliția să se ocupe de el”, a declarat unul dintre sirienii salvatori. Dacă aceștia nu ar fi intervenit la timp, fetița ar fi fost cu siguranță violată.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!