Doliu în Republica Moldova: a murit una dintre cele mai apreciate personalităţi de peste Prut

12 octombrie 2013 13:29   Internațional
Ultima actualizare:

Supranumit "cel mai trist poet din Europa", Eugen Cioclea fusese văzut în urmă cu o săptămână la sediul Uniunii Scriitorilor din Chişinău.

„Zicea că se ruga de toată lumea să-l ducă acasă. Sau să-i dea ceva să mănânce", a declarat scriitorul Dumitru Crudu, unul dintre oamenii care l-au cunoscut, potrivit adevarul.ro.

Cioclea este recunoscut în Republica Moldova şi România drept unul dintre cei mai buni poeţi basarabeni contemporani. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Moldova, s-a născut pe 4 august 1948 la Druţă, Edineţ.

Devine cunoscut ca poet încă din anii şaptezeci pe când îşi făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universităţii “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut "“Numitorul comun".

Mai multe