Donald Trump a sunat-o pe Theresa May după incidentul terorist de la Londra. Ce i-a spus președintele SUA

22 martie 2017 23:19   Internațional
Ultima actualizare:

Președintele american Donald Trump a sunat-o miercuri, 22 martie, pe Theresa May, premierul britanic, să ”condamne” teroarea prin care Parlamentul trece în aceste momente, după atacul terorist. Acesta și-a oferit ajutorul pentru a duce atacatorii în fața justiției.

Sean Spicer, secretarul de presă al președintelui a confirmat că Trump a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul britanic prin care a condamnat teroarea prin care Parlamentul britanic trece. ”Victimele atacului sunt în gândurile și rugăiunile noastre”, a declarat acesta, potrivit The Sun.

”Londra și Guvernul Majestății au tot sprijinul guvernului american în ceea ce privește aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru această ”crimă”.

”Condamnăm aceste acte oribile de violență și chiar dacă acestea au fost efectuate de persoane cu probleme mintale sau teroriști, victimele nu simt nicio diferență”, a declarat secretarul de stat american, Rex Tillerson.

Miercuri seara, o alertă de securitate a fost declanșată la Palatul Westminster, sediul Parlamentului Britanic, după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de pe Podul Westminster și apoi în gardul Parlamentului britanic. În urma evenimentului, patru persoane au decedat, printre care și atacatorul și alte 20 sunt rănite, unele în stare foarte gravă. Doi români se numără printre răniți.

Mai multe