Donald Trump, gol pușcă pe străzi! Americanii s-au amuzat teribil
A aruncat în stânga și-n dreapta cu vorbe care mai de care mai șocante, care l-au pus pe lista celor mai huliți politicieni. Chiar și așa, Donald Trump se află la jumătatea drumului spre scopul suprem, câștigarea fotoliului de președinte al Statelor Unite ale Americii. Dacă va fi sau nu liderul celei mai puternice națiuni, asta se va afla de abia în noiembrie.
Până atunci, magnatul și Hillary Clinton, contracandidata sa, se axează pe convingerea a cât mai multor cetățeni că ei sunt alegerea cea mai bună pentru viitorul țării. Nici simpatizanții celor două tabere nu stau de pomană, ci le fac reclamă cum pot ei mai bine. Unde mai pui că există și destui care nu-l văd pe niciunul dintre candidați potrivit pentru post, și protestează într-un mod inedit.
Un grup de artiști sătui de popularitatea lui Trump și de discursurile lui au hotărât să protesteze într-un mod inedit. Au realizat mai multe statui ale miliardarului, punând accentul pe burta sa mare, fundul lăsat , dar "au uitat" ceva esențial: zona intimă, pe care "au măcelărit-o". Mai mult, și-au numit creația "Împăratul fără testicule". În acest fel, oamenii care s-au perindat pe străzile din New York, Los Angeles, Cleveland, Seattle sau San Francisco l-au văzut pe Donald Trump în pielea goală și s-au amuzat teribil.
Statuile au fost create în patru luni și inspirate de povestea "Hainele cele noi ale împăratului", în care se pune accentul pe înfumurarea suveranului. Liderul proiectului, specialist în crearea de monștri, a stat de vorbă cu cei de la The Washington Post, cărora le-a povestit: "Că ne place sau nu, Trump a devenit o figură în cultura populară mondială. Dacă ne uităm în istorie, o să vedem că asemenea personalități erau idolatrizate și amintite prin statui. Trump este și el un monstru, așa că a fost floare la ureche pentru mine să creez aceste monstruozități.".