Donald Trump le dă afară din ţară pe vedete
Victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA a provocat un şoc în lumea vedetelor de la Hollywood. Actorul Mickey Rourke nu a ezitat să-l înjure, alte staruri sunt decise să emigreze.
Miliardarul Donald Trump (70 de ani) a învins-o în alegeri pe fosta Primă Doamnă, Hillary Clinton (69 de ani), la 8 noiembrie.
Cel de-al 45-lea preşedinte al SUA nu este însă pe placul multor vedete care au declarat că vor să emigreze în Canada sau Africa de Sud, după ce acesta va ajunge la Casa Albă în ianuarie 2017.
Unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai lui Trump este actorul Mickey Rourke (64 de ani). După ce a aflat că miliardarul a ieşit învingător în alegerile prezidenţiale, starul a îmbrăcat un tricou inscripţionat cu mesajul „Fuck Trump”. “Mai bine îmi trag un glonţ în cap decât să-l votez”, a spus Rourke, furios, la adresa miliardarului.
“Trump este o bestie cu gură mare”, a mai ţinut să zică actorul cu câteva luni în urmă, adăugând că ar dori să fie cu el timp de 30 de secunde într-o încăpere, ca să-i tragă pumni. Cântăreaţa Barbra Streisand a fost şi ea şocată când a aflat cine va fi noul preşedinte al SUA şi e decisă să plece în altă ţară, din această cauză.
Cher zice că este în stare să plece în Cosmos, numai să scape de Trump. Samuel L. Jackson este decis şi el să emigreze din SUA. Katy Perry a făcut apel la americani să facă o revoluţie ca să-l înlăture pe Trump, chiar înainte de a ajunge la putere.
Madonna este hotărâtă şi ea să nu renunţe la a lupta împotriva miliardarului. Lady Gaga a protestat în stradă alături de mii de americani împotriva lui Donald Trump.