Donald Trump visa la o relaţie cu Diana: "Era nebună, dar nu conta prea mult"

29 septembrie 2017 17:29   Internațional
Ultima actualizare:

Președintele Statelor Unite ale Americii, afaceristul milionar, Donald Trump este cunoscut pentru afirmațiile lipsite de diplomație pe care le face la adresa colegilor săi sau a altor figuri importante de pe scena politică. Recent a fost descoperit un interviu, din anul 1999, al actualului președinte al Americii, în care discută cu un prezentator de radio despre Prințesa Diana folosind cuvinte și descrieri obscene.

Președintele a afirmat, lipsit de pudoare, că nu ar fi ezitat să întrețină relații sexuale cu Prințesa Diana dacă ar fi avut această ocazie, într-un interviu realizat de controversatul Dj Howard în anul 1999, la doar doi ani după ce Diana își pierduse viața într-un teribil accident de mașină. Potrivit Daily Mail, Trump a adăugat că ”Diana era nebună, dar că asta nu conta prea mult întrucât avea o frumusețe aparte, demnă de un model”. 

“Avea înălțimea potrivită, o frumusețe răvășitoare, o piele perfectă, tot pachetul. Era extraordinară”, au fost cuvintele de laudă aduse de Trump regretatei Diana.

În cadrul interviului, Trump a făcut afirmații, la fel de nepotrivite, referitor la alte vedete feminine. Despre Angelina Jolie a spus că are buze prea mari, neatrăgătoare. În schimb, a afirmat că ar fi dorit să poată întreține relații sexuale cu Cindy Crowford și Mariah Carey.

Interviul nu este prima ocazie în care Donald Trump a făcut comentarii nepotrivite. În cartea sa ”The Art Of Comeback”, publicată în noiembrie 1997, la trei luni după moartea Dianei, Trump scria despre frumusețea remarcabilă a „Prințesei inimilor”: „ Nu am putut să nu remarc felul în care impresiona oamenii. Avea un mod de a lumina întreaga cameră. Prezența ei ...era o adevărată doamnă”.

Donald Trump și Prințesa Diana s-au întâlnit de câteva ori, cu ocazia evenimentelor oficiale la care erau obligați să participe în calitate de oameni influenți din societate.  Una dintre întâlnirile pe care Donald le rememorează cu drag este cea din anul 1995, la un eveniment caritabil care a avut loc în New York. Donald și Diana au fost așezați la aceeași masă, dar Trump nu a avut curajul de a vorbi cu Prințesa. Și-a găsit, însă, cuvintele la scurt timp după ce Diana și-a anunțat divorțul de Prințul Charles, un an mai târziu. 

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani, Diana a primit de la actualul președinte al Americii un buchet imens de trandafiri, alături de un bilet în care acesta îi sugera, discret, să accepte o întâlnire cu el. Desigur, Diana nu îi împărășea sentimentele lui Trump și îl considera o persoană „dezgustătoare”.

Mai multe