Două trenuri au deraiat în India! Cel puţin 31 de morţi VIDEO

5 august 2015 10:09   Internațional
Ultima actualizare:

Două trenuri pline cu pasageri au deraiat de pe un pod situat deasupra unui râu, în centrul Indiei, după ce inundaţiile au slăbit şinele de cale ferată. Tragedia a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri (4-5 august) şi s-a soldat cu cel puţin 31 de morţi şi 100 de răniţi.

Imediat după miezul nopţii, un tren Kamayani Express, care circula pe ruta Mumbai spre Varanasi, a deraiat de pe şine şi a căzut în Râul Machack, din Madhya Pradesh. Câteva minute mai târziu, un tren Janata Express, care se îndrepta în direcţia opusă, a deraiat în acelaşi loc, potrivit Time.

Zeci de persoane au ajuns la spital în stare critică

Scafandrii au intervenit la faţa locului şi au reuşit să salveze aproximativ 300 de pasageri. Zeci de persoane au ajuns la spital în stare foarte gravă.

Ploile musonice şi un ciclon au ucis peste 100 de persoane din India, în inundaţii sau alunecări de teren, în ultimele zile. Prim-Ministrul Narendra Modi a scris pe reţeaua de socializare Twitter că: „Accidentul în care au fost implicate cele două trenuri în Madhya Pradesh este foarte îngrijorător. Sunt profund întristat din cauza vieţilor pierdute în această tragedie”.

Mai multe