Două trenuri s-au ciocnit sâmbătă seara în Moscova. Aproximativ 50 de răniți

9 aprilie 2017 13:40   Internațional
Ultima actualizare:

Două trenuri s-au ciocnit sâmbătă seara, în jurul orei 22 (ora locală), în vestul Moscovei. Accidentul s-a produs după ce un tren a frânat brusc pentru a evita lovirea unor pietononi ce traversau calea ferată, aflându-se în stare de ebrietate.

Aproximativ 50 de persoane au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit sâmbătă seara, în vestul Moscovei. Potrivit site-ului Căilor Ferate Ruse (RZD), un tren de pasageri ce se îndrepta spre Belarus, pornind din Moscova, a fost lovit din spate de un alt tren. Sursele afirmă că printre pietoni se aflau câteva persoane în stare de ebrietate.

Se pare că primul tren a frânat brusc, după ce a văzut câțiva pietoni pe calea ferată, încercând să nu-i lovească. Cel de-al doilea, se afla la o distanța foarte mică de primul, motiv pentru care nu a reușit să frâneze suficient pentru a evita coliziunea.

În urma impactului, aqproximativ 50 de persoane au fost rănite, iar, potrivit ministrului rus pentru situații de urgență, Vladimir Pușkov a declarat că 12 dintre ele sunt spitalizate, 6 aflându-se într-o stare destul de gravă.

Mai multe